Ascultă Radio Timișoara Live

? Apa chioară are amândoi ochii la ea

 

? Apa chioară are amândoi ochii la ea

Articol de Dana Florea, 8 mai 2017, 08:16

 

Și înainte de Paști, și în primele zile de după,  aproape că nu puteai scăpa de sfaturile televiziunile cu privire la dietă. Astfel, într-una din  emisiunile de acest gen, la întrebarea „ce ar trebui să bem?”, specialistul de serviciu ne îndemna să evităm băuturile alcoolice, băuturile gazoase, chiar apa minerală carbogazoasă.  La un asemenea nivel de severitate, moderatoarea a exclamat cu un abia ghicit oftat de frustrare: „Așadar, ne recomandați să bem apă chioară!”

Exact în acea clipă am tresărit fiindcă expresia „apă chioară” este unul dintre cele mai interesante exemple de etimologie populară. Cred că am mai vorbit de la microfonul acestei rubrici despre etimologia populară, dar nu strică să vă reamintesc că etimologia populară înseamnă procesul de modificare a unor cuvinte conform unei logici. Astfel, în cazul cuvântului „ferăstrău”, de origine maghiară, vorbitorii au adaptat cuvântul și, fiindcă unealta este din fier, au spus „fierăstru”. Forma „fierăstrău” a fost acceptată în cele din urmă, așa că în DOOM observăm că sunt corecte ambele forme: ferestrău și fierăstrău.

Puțină lume știe însă de unde vine expresia „apă chioară” fiindcă e greu de închipuit că apa are un singur ochi sau vede cu un singur ochi. Ca să înțelegem ce s-a petrecut, trebuie să mergem la etimologie fiindcă, initial, expresia era „apă chiară”, adică apă limpede, clară. Latinescul „clarus” a dat „chiar” și, la feminin, „chiară”, dar vorbitorii au adecvat cuvântul cu unul foarte apropiat: chior, chioară, care vine din turcește.

(rubrică difuzată în 21 aprilie 2017)

Marcel TRubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la:  http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”