? Curat „neconstituțional”, da’ umflați-l!

 

 

Cei care au ascultat rubrica mea de ieri își amintesc, probabil, că am citat, la un moment dat o expresie idiomatică „a rămâne cu buzele umflate”. După ce am terminat de scris textul rubricii, am avut curiozitatea să caut pe Google o grafie greșită a cuvântului umflat, adică scris cu n: unflat. Apar nenumărate texte ale unor persoane fără instrucție care scriu, greșit, verbul a unfla. Sigur, greșeala este explicabilă fiindcă noi nu pronunțăm cu ma umfla, ci cu un abia perceptibil. E mai ușor de pronunțat așa, asta e limpede.

Și, ca nedumerirea mea să fie completă, am căutat în dicționarele mai vechi. Surpriză, în ediția din 1939  a Dicționarului Scriban, apare forma cu na unflaunflat.

Dar confuzia dintre n și m apare și în derivarea cu ajutorul prefixului în-. Acum câteva zile, într-un săptămânal timișorean, a apărut un articol în care era folosit de vreo 3-4 ori un verb ce nu există: a înbunătăți. Acest verb, scris așa, nu există. Forma corectă este cu ma îmbunătăți. Ca și verbul a îmbuna. Greșeala de a scrie cu n vine de la numeroasele verbe derivate cu în-a înnoptaa înneguraa înmiia încercui etc.

Nu vreau să complic considerațiile gramaticale, ci doar vă îndemn să verificați dicționarele ori de câte ori nu sunteți siguri.

(rubrică difuzată în 15 septembrie 2016)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

 

 

 

 

 

(Foto: pixabay.com)

 

Articole asemănătoare

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 10.00 și 13.00, la centralele termice…

o oră ago

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

11 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

11 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

13 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

13 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

13 ore ago