? Sâmbăta și duminica — ce zile fine!

Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

Articol de Dana Florea, 3 august 2016, 09:54

Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.

(rubrică difuzată în 27 iulie 2015)

Zilele săptămânii au o soartă ciudată. Unele au făcut carieră lingvistică fiindcă au dat sensuri ce se referă la diverse domenii, iar altele au rămas așa, fără sensuri secunde. Ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, ziua de sâmbătă a dat mai multe sensuri. „Sâmbătar”, de pildă, în vorbirea de fiece zi, desemnează o persoană a cărei confesiune îi interzice să lucreze în ziua de sâmbătă. Exact așa cum se întâmplă pentru evreii religioși, a căror zi de repaus este sâmbăta, adică Șabatul. Ca să fim mai preciși, Șabatul nu este o zi, ci un interval religios de repaus absolut ce începe în seara de vineri, la apusul soarelui, și ia sfârșit duminică, la răsărit.

Ziua de sâmbătă este prezentă și în expresia „a purta sâmbete cuiva”, ceea ce de la un obicei creștin, a ajuns să însemne complet altceva. În tradiția religioasă a românilor, „a purta sâmbete” însemna  a face pomanã în fiecare sâmbãtã pânã la 40 de zile dupã moartea cuiva. De la acest sens, a ajuns să însemne „a urmãri cu tenacitate și dusmănie pe cineva”.

Interesantă este și expresia „a se duce pe apa sâmbetei”, dar, în contextul crizei din Grecia, prefer să nu insist asupra ei.

Cuvântul „duminică” nu este atât de bogat în sensuri. În schimb, cuvântul „duminică” înseamnă singura zi din săptămână sortită greșelii. Stați, nu în sens religios, ci în sens pur ortografic sau ortoepic. Din păcate, vedem și auzim persoane care scriu sau pronunță „duminecă”, și nu „duminică”, așa cum cere norma. Semnalez această abatere de la normă, deși nu aș face mare caz, fiindcă, în dicționarele vechi ale limbii române, unica formă era „Duminecă”. Scris cu „e” și cu majusculă.