Ascultă Radio Timișoara Live

AUDIO/ Crăpelnița, doar mâncare?

AUDIO/ Crăpelnița, doar mâncare?

Articol de Dana Florea, 15 octombrie 2019, 11:15

 

Una dintre cele mai spectaculoase modificări petrecute după 1989 în viața românilor este felul în care mâncăm. Și, când spun „felul în care mâncăm”, mă gândesc nu doar la conținutul din farfurie, nu doar la dezvoltarea spectaculoasă a ofertei culinare, ci și la circumstanțele în care luăm masa. Sigur, cei mai în vârstă își amintesc că, în perioada ultimilor ani de comunism, alimentele de bază erau greu de procurat. Și mă refer la carne, la mezeluri sau la brânzeturi, adevărate trofee în acel timp. Sigur, timișorenii erau parcă mai la adăpost de asemenea privațiuni fiindcă județul Timiș era cunoscut în toată țara pentru celebrul combinat de creștere a porcilor, COMTIM. Da, înainte de 1989, atunci când primeai musafiri, era de neimaginat o masă fără carne. Iată însă că anii democrației noastre au schimbat complet acest lucru, în pofida faptului că grătarul și micii nu au coborât de pe drapelul ospețelor câmpenești.

Încetul cu încetul, românii au descoperit dietele vegetariene sau filosofia vegană, despre care am vorbit de la microfonul acestei rubrici. Fast food-ul, adică mâncarea preparată rapid a ajuns un modus vivendi, adică un mod de a fi al tinerelor generații și, în ultimul deceniu, restaurantele au înflorit și și-au democratizat prețurile. Ceea ce înseamnă că restaurantul nu mai este doar un loc de mâncare sau de petrecere ci și unul de socializare sau de a face afaceri. Căutând, zilele trecute, sinonime pentru cuvântul „mâncare”, alături de merinde, bucate, haleală, am găsit un cuvânt ciudat: „crăpelniță”. Știam cuvântul, dar, în mintea mea, crăpelniță însemna mâncare multă. Atât de multă încât o halești, poți crăpa. Ei bine, DEX-ul ne spune că sensul cuvântului „crăpelniță” este doar „mâncare”.

(rubricã difuzatã în 6 septembrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”