Ascultă Radio Timișoara Live

AUDIO / De pe vremea când tovul și tova erau ștabi, iar etichetele se lipeau și cu pap

AUDIO / De pe vremea când tovul și tova erau ștabi, iar etichetele se lipeau și cu pap

Articol de Dana Florea, 25 noiembrie 2019, 10:07

 

Ieri, la dezbaterea de la librăria Humanitas dedicată cărții ”Și eu am trăit în comunism”, am vorbit și despre unele cuvinte care au dispărut din vocabularul nostru de fiecare zi. Unele dintre aceste cuvinte au dispărut fiindcă a dispărut contextul politic. Așa de pildă este cuvânt „tovarăș” din formulele de adresare. Oficial, formula de adresare în public era cea cu „tovarășe, tovarășa”, iar formulele „domnule, doamnă” erau evitate. Nu pot spune că erau interzise fiindcă, de fapt, toată lumea vorbea cu „domnule, doamnă”. Atunci când copiii de vârstă preșcolară și școlară spuneau „tovarășa sau tovarășul”, se refereau fie la educatoarea, fie la învățătoarea sau învățătorul lor, fie la profesorul sau la profesoara lor. Însă atunci când ștabii pronunțau cuvintele „tovarășul și tovarășa”, ei se refereau la Nicolae Ceaușescu și la Elena Ceaușescu. De fapt, cuvântul „tovarășul” se pronunța, în realitate, „tuarășu”, iar prescurtarea tov. devenise articulată: tovul și tova. Ei, uite cum, fix acum când am pronunțat cuvântul „ștab”, adică șef, mi-am dat seama că și acest cuvânt a dispărut. De fapt, a fost înlocuit cu „boss”.

Cât privește cuvintele din viața de zi cu zi, închei cu unul de care doar numai cei mai în vârstă își amintesc: pap. Pap înseamnă soluție de lipit folosită în gospodărie, obținută din făină și apă caldă. Interesant lucru, cuvântul „pap” nu are formă articulată, adică nu putem spune nici papul, nici papa. Eu și acum îmi aduc aminte că, în clasele primare, atunci când etichetele nu aveau suficient lipici, mama le lipea pe caiete cu puțin pap.

(rubricã difuzatã în 6 noiembrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”