Ascultă Radio Timișoara Live

AUDIO / De Ziua Țâncului

AUDIO / De Ziua Țâncului

Articol de Dana Florea, 23 iunie 2020, 13:25

 

Ieri a fost Ziua Copilului și, chiar dacă stăm încă sub regulile pandemiei, sper ca toată lumea să-și fi luat o clipită pentru a-și aminti de copilul din noi. Da, un asemenea exercițiu mi se pare folositor nu numai pentru că ne face mai nostalgici, mai visători, ci, mai ales, pentru că ne face și mai înțelegători. Pentru că ne dăm seama că nu prea am fost chiar atât de cuminți așa cum le pretindem copiilor sau nepoților noștri să fie acum. Cu alte cuvinte, cred că realizăm că, în copilărie, am făcut și noi destule năzdrăvănii și, ca atare, ar trebui să fim ceva mai puțin exigenți. Și, cred eu, să nu le mai reproșăm generațiilor tinere de azi că stau prea mult în fața ecranului de computer, laptop sau telefon fiindcă, dacă instrumentele acestea ar fi existat și „pe vremea noastră”, este foarte posibil ca tot așa să fi reacționat și noi. Firește, nu încurajez dependența de internet sau de jocuri, dar nici nu îmi place ipocrizia celor care au uitat cum e să te lași vrăjit. Mai ales că, așa cum lesne putem constata, de îndată ce suntem în fața unor asemenea jucării, am și devenit copii.

Mă întorc la lingvistică și vă spun că familia de sinonime pentru „copil” e bogată în limba română. Unele cuvinte sunt chiar foarte frumoase, cum ar fi cuvântul „prunc” folosit mai ales în Ardeal. „Plod”, „odraslă” și „vlăstar” ne vin dinspre lumea plantelor, fiindcă „plod” înseamnă și sămânță, fruct, iar „odraslă” înseamnă și ramura tânără folosită la altoit. Apropo, cine a mai folosit cuvântul „țânc” cu care eram atât de familiarizați în copilărie?!

(rubricã difuzatã în 2 iunie 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timioara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”