AUDIO / Puțină factologie despre „Calul” fotbalului timișorean

 

 

După rubrica în care am vorbit despre un mare medic al Banatului, un cunoscut m-a provocat să vorbesc și despre mari personalități ale sportului de la microfonul rubricii mele. Mă conformez și, iată, am găsit că în 7 aprilie 1994 a murit Ștefan Dobay o legendă a celebrei echipe Ripensia. Născut în 1909, la Dumbrăvița care atunci era ceva mai departe de Timișoara, cel supranumit „Calul”, Dobay a început fotbalul la echipe mai mult sau mai puțin importante, după care, la 21 de ani, atacantul a ajuns la „Ripensia”, unde a strălucit timp de zece sezoane. Palmaresul său este impresionant: de patru ori campion al României, două Cupe ale României și de patru ori titlul de golgheter al României. Pentru naționala României a strâns 41 de selecții în care a înscris de 20 de ori. Dar dincolo de această factologie seacă – asemenea oricărei factologii –, Ștefan Dobay a însemnat una dintre puținele legende ale fotbalului timișorean. Constituția lui atletică, modul lui unic de a alerga asemenea unui galop – de unde și porecla Calul –, dar mai ales forța teribilă a șutului au fost tot atâtea motive de a-l plasa într-o legendă mai mult sau mai puțin verosimilă. Astfel, pe când eram copil, am aflat că a omorât o biată maimuță care a încercat să prindă mingea șutată de la punctul de var. Sigur, povestea e inventată, dar e și verosimilă fiindcă Dobay a fost singurul fotbalist care a rupt cu forța șutului său plasa unei porți. S-a întâmplat la un meci dintre Ripensia și Juventus București disputat în 1935 sau 1936.

Dar v-am rămas dator cu explicația unui cuvânt : factologie înseamnă o aglomerare de fapte fără o interpretare a acestora.

(rubricã difuzatã în 8 aprilie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

o oră ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

10 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

10 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

11 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

11 ore ago