Ascultă Radio Timișoara Live

AUDIO / Rugă de 23 august, în comunism?

 

AUDIO / Rugă de 23 august, în comunism?

Articol de Dana Florea, 24 septembrie 2020, 11:22

 

De foarte mulți ani constat că, atunci când vine vorba despre anumite zile simbolice ale istoriei noastre, imaginația jurnaliștilor este foarte săracă. Presa ne oferă, cu obstinație — cu încăpățânare, adică —, aceleași vox pop-uri insipide în care diverse personaje își amintesc banalități fără nicio valoare de știre. Ca să înțelegeți ce vreau să spun, în limbajul de radioteleviziune, un vox pop înseamnă interviuri scurte luate persoanelor întâlnite la voia întâmplării, pe stradă. Vox pop este o prescurtare de la cunoscuta expresie „vox populi, vox dei”, adică „vocea poporului este vocea lui Dumnezeu”.

Buun. Așadar, în vox pop-urile oferite cu dărnicie de televiziuni în ziua de 23 august, au apărut diverse persoane care, între altele, au povestit cum, înainte de 1989, după defilarea obligatorie, urma petrecerea, de regulă în aer liber. Așa la 23 august, așa la 1 mai. Iar unul dintre cei intervievați a folosit un cuvânt aproape dispărut din limba română: „chermeză”. DEX-ul ne spune că o chermeză este o petrecere câmpenească, adică în aer liber, cu muzică și dans. Cuvântul „chermeză” ne vine din limba franceză unde a fost împrumutat din flamandă. În flamandă, chermeza însemna mai mult decât o petrecere câmpenească. Se pare că prin chermeză se înțelegea un bâlci cu tot ceea ce presupune acest lucru: mascarade, procesiuni, distracții de tot felul. Lazăr Șăineanu, în dicționarul său, scrie  că o chermeză este o „sărbătoare patronală”. Adică a sfântului sau a patronului unei așezări. Cum ar veni, o rugă.

(rubricã difuzatã în 25 august 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gasește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”