AUDIO / Salariile și pensiile îngheață, dar nu se congelează

 

 

Nu știu dacă numai eu am senzația asta, dar mi se pare că a fost cam zăpușeală în ultimele zile. Sigur, termometrele nu au arătat cine știe ce vipie însă temperatura a fost resimțită cu multe grade peste ceea ce era măsurat. Nu pot face nimic în povestea asta, dar poate că nu ar strica să vină puțină răcoare dinspre cuvintele analizate. Așa că astăzi o să vă semnalez o confuzie între două verbe ce par sinonime: „a îngheța” și „a congela”. Sigur, sunt multe diferențe între cele două procese: înghețarea este un proces natural cauzat de temperaturi de la 0 grade Celsius în jos, iar congelarea este un proces tehnologic, provocat artificial. Apa râurilor, a ploii îngheață, iar alimentele sunt congelate.  Dar, așa cum știm din limba română, nu numai apa îngheață. Ne mai îngheață mâinile, năsucul, urechile, inima. Vorba vine că ne îngheață mâinile, urechile sau nasul. De fapt, sunt foarte reci. Iar când ne îngheață inima vrem să spunem că ne-am speriat foarte tare. O inimă de gheață este, evident, una lipsită de sentiment. Dar știți ce mai îngheață atunci când sunt vremuri grele? Salariile și pensiile. Sau chiar ratele, dobânzile ori alte obligații financiare. Cu alte cuvinte, nu vor mai avea loc majorări de salarii și de pensii, iar nivelul ratelor și al dobânzilor va rămâne neschimbat. În niciun caz însă nu vorbim despre „congelări”, așa cum a spus, aiurea, un crainic TV. Citez:

„Șeful statului El Salvador a luat decizia de a congela salariile și pensiile.”

Evident, voia să spună că salariile și pensiile vor fi înghețate. Așa, a ieșit un nonsens.

(rubricã difuzatã în 26 august 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gasește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

3 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

4 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

5 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

5 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

5 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

5 ore ago