În rubrica de ieri, am încercat să spun că, atunci când este vorba despre grave probleme medicale — cum este și pandemia de Corona Virus de acum —, e indicat să se facă apel la comunicatori profesioniști și nu la medici. Ceea ce u înseamnă că medicii sunt dați la o parte din acest proces. Dimpotrivă. Ei sunt cei care pun diagnosticul, adică spun CE se spune, iar comunicatorii știu CUM se spune. Adică explică în așa fel încât să se înțeleagă foarte ușor și să nu mai existe diverse presupuneri sau speculații. Mai mult decât atât, comunicatorii știu să pună în cuvinte și emoție, și empatie, adică înțelegere și să declanșeze diverse resorturi în rândul opiniei publice. Meseria de comunicator, cum se poate ușor observa, e o meserie foarte grea și cere mai mult decât cunoașterea unor proceduri standardizate. Am spus toate aceste lucruri, dar mai nuanțez ceva: faptul că unii medici vin în fața camerelor de luat vederi și explică ce se întâmplă în această situație nu înseamnă deloc că unii dintre ei nu comunică bine. Și dr. Rafila, și dr. Musta sunt foarte buni comunicatori. Da, fiindcă nu folosesc limbajul specializat al medicinei, adică nu folosesc jargonul profesional, și, mai ales, simplifică lucruri complexe în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor.

Ei bine, iată cum tocmai am definit cel puțin două simptome ale comunicării eficiente.

Ei bine, iată însă cum am făcut și o greșeală de semantică, adică de sens. Da, „simptom” înseamnă semn, indiciu al unei stări anormale, nu firești. Așadar, dacă e de bine, cuvântul „simptom” e greșit întrebuințat.

(rubricã difuzatã în 6 august 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gasește în librării.

 

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago