Ascultă Radio Timișoara Live

AUDIO / Vă invit să folosiți cuvântul „calmitate” cu mai mult calm

 

AUDIO / Vă invit să folosiți cuvântul „calmitate” cu mai mult calm

Articol de Dana Florea, 16 martie 2022, 10:14

 

Acum, că au trecut sărbătorile religioase, mă pot întoarce și eu la micile răutăți și să mai dau câte un cartonaș roșu pentru încălcarea limbii române. Iar personajul politic care va primi cartonașul roșu astăzi este ministrul de interne Lucian Bode. Cel care, după demonstrațiile violente din ziua de 22 decembrie, când protestatarii au forțat intrarea de la Casa Poporului, a spus așa:

„În permanenţă le-am transmis forţelor de ordine să acţioneze cu calmitate, să fie calmi, să fie fermi, dar să nu utilizeze sub nicio formă forţa şi violenţa. Nu au folosit forţa, nu au folosit echipamentele din dotare, protestul din curtea Palatului Parlamentului s-a finalizat fără violenţe, în schimb, aşa cum aţi putut vedea, am văzut că unii protestatari s-au dedat la distrugeri. Sunt câteva maşini distruse de către aceşti protestatari sau cum să-i numim.”

În fapt, cartonașul roșu simbolic pe care i-l arăt ministrului Bode nu e chiar roșu fiindcă, deși el a folosit un cuvânt care nu există, „calmitate” în dicționare, e adesea folosit și de jurnaliști. Da, cuvântul „calmitate” nu există în DEX probabil fiindcă nu e nevoie de un alt cuvânt derivat de la „calm” care să însemne tot… calm.

Cei care folosesc cuvântul „calmitate”, între care și ministrul Bode, aplică un sufix ce se potrivește altor cuvinte derivate, cum ar fi „nervozitate”, de la „nervi”, „seriozitate” de la „serios”, „amabilitate” de la „amabil” ș.a.m.d. Și, dacă ar fi să vă spun de ce folosesc unii cuvântul „calmitate” în loc de banalul „calm”, cred că tocmai am răspuns: fiindcă, spre deosebire de cuvântul „calm”, cuvântul „calmitate” e mult mai căutat, mai sofisticat, mai snob.

(rubrica difuzata în 29 decembrie 2022)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începatori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

 

(Foto: pixabay.com)

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
Să vorbim corect românește luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!
AUDIO / Instrumente și tuluri
Să vorbim corect românește vineri, 20 ianuarie 2023, 12:07

AUDIO / Instrumente și tuluri

    Știu foarte bine că, atunci când vorbește cineva din domeniul IT, adică din domeniul Tehnologiei Informației, vocabularul este...

AUDIO / Instrumente și tuluri
AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
Să vorbim corect românește joi, 19 ianuarie 2023, 12:11

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul

”Stingher înseamnă bou fără soț fără pereche atât și nimic mai mult. Nici măcar cal fără soț, ci numai...

AUDIO / Stingher ar cam fi doar boul
AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește miercuri, 18 ianuarie 2023, 10:39

AUDIO / Prosumatori și futurologi

    Criza energetică ce a lovit economia mondială are, evident, profunde legătură cu războiul din Ucraina. Nu mai e nevoie să vă...

AUDIO / Prosumatori și futurologi
Să vorbim corect românește marți, 17 ianuarie 2023, 10:43

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?

Multe cuvinte importante ale limbii române nu își au obârșia în limba latină, ci vin din alte...

AUDIO / Din ce unghi se vede obtuzul?
Să vorbim corect românește vineri, 13 ianuarie 2023, 10:47

Despre școli normale și foarte normale

Originea, obârșia sintagmei „școală normală” se află în reforma educației din Franța anului...

Despre școli normale și foarte normale
Să vorbim corect românește joi, 12 ianuarie 2023, 15:52

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?

(rubrică difuzată în data de 22 noiembrie 2022) Trăiască Măria Sa Fotbalul a cărui dictatură a început acum două zile, la ora 18,00 și se...

Fotbaliști și „fotbalieni” pentru qatarieni. Sau qatarezi?
Să vorbim corect românește vineri, 29 aprilie 2022, 11:46

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”

    În rubrica de ieri, fiindcă a fost Ziua Femeii, am ales să vorbesc despre două cuvinte vechi care au dispărut din folosința de...

AUDIO / ”Puțină hristoitie, dragi levantini, dacă se poate”