Ieri, când am vorbit despre furtul abject al celor 43 de cadavre din morga Spitalului Județean Timișoara, am folosit un cuvânt impropriu: am spus că trupurile furate au fost arse și, apoi, cenușa a fost aruncată într-un canal. Incinerarea – așa cum arată și etimologia cuvântului – înseamnă transformarea în cenușă prin ardere. De fapt, ar fi trebuit să spun, „incinerate” în loc de „arse”. Și imediat ce spui cuvântul „incinerare”, te gândești la un cuvânt înrudit, „crematoriu”, un cuvânt cu o istorie blestemată. Asta fiindcă, nu trebuie să uităm, „soluția finală” a nazismului a însemnat lagărele morții în care au fost uciși și incinerați milioane de evrei, dar și romi, homosexuali sau Martori ai lui Iehova. Am mai spus, dar nu e de prisos să vă reamintesc faptul că folosirea cuvântului „holocaust”, adică „ardere de tot”, este respinsă de numeroase personalități ale iudaismului. Acestea cred că „shoah” este cuvântul potrivit fiindcă „holocaust” se referă la „arderea de tot” în timpul sacrificiilor religioase.

Fiindcă tot am intrat pe teritoriul religios, am să spun că incinerarea nu este agreată de marile religii și că, în ortodoxie, de pildă, preoților li se interzice categoric oficierea slujbei de înmormântare. Pe lista personalităților românești care au dorit să fie incinerate sunt nume cunoscute: criticii literari Garabet Ibrăileanu și Eugen Lovinescu, scriitorii Anton Holban, Aurel Baranga, Felix Aderca, actorii Ştefan Mihăilescu Brăila, Clody Bertola, Ilarion Ciobanu sau actorul-regizor Sergiu Nicolaescu. Despre ultimul, un critic de film spunea, pompos, așa: „Sergiu Nicolaescu a ales cremațiunea”.

(rubricã difuzatã în 19 decembrie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gãsește în librãrii.

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

o oră ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

10 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

10 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

11 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

11 ore ago