Despre cultura excluderii și corectitudine: „Doctorul” în regia lui Andrei Șerban la Timișoara

Un nou spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely va fi prezentat în 16 decembrie 2022 la Sala Mare – „Doctorul” în regia lui Andrei Șerban.

Andrei Șerban lucrează pentru prima dată la Timișoara, după o carieră de succes de 50 de ani pe cele mai importante scene din lume. Cea mai mare parte a activității sale artistice este legată de teatrele din SUA, fiind și profesor de regie la Universitatea Columbia timp de trei decenii. Colaborarea cu Teatrul Maghiar are loc în contextul apropierii de 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

„Rețelele sociale ne impun cum să traim, cât și identitățile rasiale, sexuale, politice sau de gen. Lucruri despre care n-ai voie să vorbești la serviciu, de frică să nu fii anulat, se pot discuta în siguranță în teatru: putem risca să ne confruntăm cu prejudecățile și minciunile acestei lumi.” – spune regizorul Andrei Șerban despre spectacolul „Doctorul”.

Textul scris de Robert Icke este montat în premieră în România, fiind vorba despre un regizor-scriitor tânăr de succes din Marea Britanie. Povestea merge pe firul urmărilor unei întâmplări din viața profesională a prof. dr. Ruth Wolff, care și-a dedicat cariera cercetării maladiei Alzheimer. După ce o pacientă moare fără să fie vizitată de un preot, dr. Wolff este supusă oprobriului public și îndepărtată din domeniul medical, iar toate deciziile sale profesionale sunt puse sub semnul întrebării.

Din echipa artistică fac parte și Daniela Dima, regizor asociat, precum și Irina Moscu, scenograf multipremiat, și Cári Tibor, compozitor. Asistenții de regie sunt Bálint Előd și Patricia Gavril. Rolul principal beneficiază de distribuție dublă, fiind interpretat de Éder Enikő (din trupa teatrului) și Fülöp Erzsébet (actriță invitată), iar aceeași dublare se face și pentru cel mai important rol secundar, al Rezidentului, pe care îl interpretează Jancsó Előd și Erdős Bálint. Celelalte roluri sunt interpretate de Mátyás Zsolt Imre, Tokai Andrea, Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Tar Mónika, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Vajda Boróka, Borbély B. Emília, Czüvek Loránd, Molnos András Csaba, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Vadász Bernadett și Hegyi Kincső.

Spectacolul este tradus în română prin supratitrare. Biletele pentru reprezentațiile din 15 (avanpremieră), 16 (premieră) și 17 decembrie sunt aproape epuizate, iar informații se pot obține la telefonul 0755111803. Noi reprezentații vor fi programate la sfârșitul lunii ianuarie.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

2 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

3 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

8 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

13 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

15 ore ago