Expoziția ,,Tătarii Lituanieni în documentele de arhivă” la Memorialul Revoluției

Memorialului Revoluției din Timișoara găzduiește marți, 1 august 2023, de la ora 14.00, vernisarea expoziției ,,Tătarii Lituanieni în documentele de arhivă” realizată în parteneriat cu Ambasada Lituaniei în Republica Moldova, Arhiva Istorică de Stat a Lituaniei și Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei.

În deschidere vor lua cuvântul Excelența sa Donatas Augulis, însărcinat cu afaceri a.i. și drd. Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.

Expoziția prezintă o serie de documente referitoare la istoria tătarilor lituanieni, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și până în zilele noastre.

Întrucât arhivele păstrează numeroase documente referitoare la istoria și cultura tătarilor lituanieni, expoziția „Tătarii lituanieni în documentele de arhivă” este constituită din două părți.

Documentele din prima parte oglindesc istoria acestei etnii și privilegiile acordate de către voievozii Lituaniei și Poloniei sub formă de hrisoave și acte referitoare la serviciul militar prestat în oastea Marelui Ducat al Lituaniei sau armata țaristă. Acestea sunt completate de o serie de dosare privind acordarea titlurilor de noblețe, arborii genealogici ale unor familii și stemele aferente, acte referitoare la împroprietărirea noilor sosiți cu moșii în localitățile Nemežys, Kena, Patruzeci de Tătari și planurile geometrice ale acestor  moșii.

A doua parte a expoziției prezintă documente referitoare la activitatea moscheilor tătarilor lituanieni și registrele întocmite în lăcașele de cult. Rețeaua de moschei a fost întemeiată în perioada Republicii celor două națiuni. Documentele de arhivă conțin informații despre lăcașurile de cult din localitățile Raižiai, Patruzeci de Tătari, Nemėžis, suburbia orașului Vilnius – Lukiškės, Kaunas, Kėdainiai, Vinkșnupiai, Daubutișkės, Vija Murauščizna, Naugardukas și Vidžiai.

Elaborate în limbile ruteană, polonă, rusă, franceză, arabă și lituaniană, documentele în cauză vor trezi, cu siguranță, interesul cercetătorilor în domeniul sigilografiei.

Documentele prezentate în cadrul acestei expoziții mărturisesc că tătarii lituanieni au contribuit în mod semnificativ la restabilirea statalității, promovarea istoriei și culturii lituaniene, fiind o dovadă  că această comunitate și-a legat îndeaproape viața de Lituania și constituie o parte integrantă a istoriei țării noastre.

Proiectul face parte din Programul cultural national „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

2 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

3 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

14 ore ago