Festivalul European de Teatru Eurothalia la Timişoara / PROGRAM

A cincea ediţie a Festivalului European de Teatru „Eurothalia“ se desfăşoara la Timişoara între 8 şi 15 octombrie 2015, organizată de Teatrul German de Stat Timişoara.

Festivalul reunește opere ale unor importanți creatori europeni, precum Oskaras Korsunovas, Silviu Purcarete, Jan Lauwers ori Wim Vandekeybus.

Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole care recurg la noi estetici teatrale, cum sunt cele produse de Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea, Teatru-Spalatorie din Chişinău (Republica Moldova) sau Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara, acesta din urmă fiind prezent în festival şi cu unele dintre cele mai recente producţii ale.

Selecţia spectacolelor si coordonarea artistică a festivalului aparţin teatrologului Andreea Andrei.

Spectacolele selectate reflectă, fiecare în stilul său, spiritul epocii în care trăim şi întrupează viziuni personale asupra lumii. Astfel, montările alese au teme precum chestiunea identităţii într-o Europă multiculturală, istoria subiectivă scrisă din perspectiva oamenilor obisnuiţi sau problematica iubirii transpusă prin mijloace artistice precum dansul contemporan sau muzica experimentală.

Biletele pot fi achizitionate la casieria Teatrului German (str. Alba Iulia nr. 2), de marţi până vineri între orele 10.00 – 15.00 şi 17.00 – 19.00, sâmbătă între 10.00 – 15.00, precum şi cu o orã înainte de începerea spectacolului.

Rezervãri şi la telefon, fax sau email
tel: 0256-43 57 43,
0756-04 59 66
fax: 0256-20 12 93,

precum si cu o ora inainte de inceperea spectacolelor.

Programul festivalului:

Joi, 8 octombrie 2015

ora 20,30-21,50 – DESCHIDEREA FESTIVALULUI

ELECTRA, după Euripide si Eschil
Regia: Bocsardi Laszló
Producţie Teatrul German de Stat Timişoara (România)
Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză.

în sala TGST

Vineri, 9 octombrie 2015

ora 20,30-23,30

PESCARUSUL, de A. P. Cehov
Regia: Oskaras Korsunovas
Producţie OKT / Vilnius City Theatre (Lituania)
Spectacol în limba lituaniană, cu traducere în limbile germană, română şi engleză.

ân sala TGST

Sâmbătă, 10 octombrie 2015

ora 17,00-20,00

PESCARUŞUL, de A. P. Cehov
Regia: Oskaras Korsunovas
Productie OKT / Vilnius City Theatre (Lituania)
Spectacol in limba lituaniana, cu traducere in limbile germana, romana si engleza.

in sala TGST

ora 21,00-23,20

POETUL ORB, de Jan Lauwers
Regia şi scenografia: Jan Lauwers
Producţie Needcompany (Belgia)
Coproducţie: Kunstenfestivaldesarts, KunstFestSpiele Herren-hausen, FIBA – Festival Internacional de Buenos Aires, Künstler-haus Mousonturm.
Spectacol în limbile engleză, olandeză, franceză, norvegiană, tunisiană şi arabă, cu traducere în limbile germană si română.

în Hala industrială Hasdeu (Hala Metcons 7, Bd. Hasdeu nr.1, în spatele Garii de Nord, lângă Stadionul CFR)

Duminică, 11 octombrie 2015

ora 20,30-22,10

MOLIENDO CAFE
Regia: Silviu Purcarete
Coproducţie Teatrul German de Stat Timişoara – Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara
Spectacol non-verbal.

în sala TGST

Luni, 12 octombrie 2015

ora 20,30-22,20

ESTI UN ANIMAL, VISKOVITZ! de Alessandro Boffa
Regia: Tudor Lucanu
Productie Teatrul Anton Pann Râmnicu-Valcea
Spectacol în limba română, cu traducere în limbile germană şi engleză.

în sala Operei Nationale Romane Timisoara, pe gradene

Marţi, 13 octombrie 2015

ora 18,00-18,50

7/7
Regia si coregrafia: Baczó Tunde.
Productie Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timisoara
Spectacol non-verbal.

în sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara

ora 20,30-21,30

HOTEL PM, un spectacol de Andrea Gavriliu
Producţie Teatrul German de Stat Timişoara (România)
Spectacol in limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză.

în sala TGST

Miercuri, 14 octombrie 2015

ora 18,00-20,00

MOLDOVA INDEPENDENTA. ERATA
Un spectacol de Ion Bors, David Schwartz, Dumitru Stegarescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc
Productie Teatru-Spalatorie Chisinau
Spectacol in limbile romana si rusa, cu traducere in limbile germana, romana si engleza.

in sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timisoara

ora 20,30-22,15

VORBESTE IN SOAPTA CAND VORBESTI DESPRE DRAGOSTE …
Regia, coregrafia si scenografia: Wim Vandekeybus
Productie Ultima Vez (Belgia)
Coproductie: Foundation Mons 2015 European Capital of Culture, KVS (Bruxelles, Belgia), Le manège.mons (Mons, Belgia), Festival de Marseille (Marseille, Franta).
Spectacol non-verbal.

în Hala industriala Haşdeu (Hala Metcons 7, Bd. B.P. Haşdeu nr.1, în spatele Gării de Nord, lângă Stadionul CFR)

Joi, 15 octombrie 2015

ora 18,00-20,00

MOLDOVA INDEPENDENTA. ERATA
Un spectacol de Ion Bors, David Schwartz, Dumitru Stegarescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc
Productie Teatru-Spalatorie Chisinau
Spectacol in limbile romana si rusa, cu traducere in limbile germana, romana si engleza.

in sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timisoara

ora 20,30-21,40

INCHIDEREA FESTIVALULUI
FUCHSIADA, dupa Urmuz
O instalaţie teatrală imaginată de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete
Producţie Teatrul German de Stat Timişoara
Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română şi engleză.

în sala TGST

Articole asemănătoare

Vremea în vestul țării

Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate, iar local, în cursul zilei, vor fi averse, descărcări…

o oră ago

Absențe importante pentru CSC Ghiroda înaintea meciului cu Dinamo

Mijlocașul Răzvan Trandu este accidentat, căpitanul Cosmin Mancaș are o ruptură și a devenit incert,…

15 ore ago

Andrei Dumiter revine în fotbalul din vestul țării

Timișoreanul în vârstă de 25 de ani a semnat cu „Bătrâna Doamnă” un contract valabil…

17 ore ago

Florentina Iușco a ratat calificarea în finală la lungime

Ea a avut o singură încercare valabilă, care a măsurat 6,58 metri. Astfel, hunedoreanca a…

17 ore ago

Cod portocaliu de averse, vijelii şi grindină în vestul țării

Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse ce vor acumula 25 l/mp, grindină de dimensiuni medii…

18 ore ago

Acoperișuri de bloc distruse de vânt şi autovehicule avariate de vijelia din Hunedoara

Potrivit ISU Hunedoara, opt acoperişuri de bloc au fost distruse sau luate pe sus de…

18 ore ago