Accident cu patru victime, între care trei minori, la Sânnicolau Mare

Un grav accident de circulație s-a petrecut vineri seara pe o șosea din localitatea timișeană Sânnicolau Mare.

Patru persoane, între care trei minori, au fost rănite, iar o fată de 14 ani a rămas încarcerată. În accident a fost implicat un tractor, în care se afla doar șoferul și un autoturism în care se aflau patru persoane (un adult și trei minori). La fața locului s-au deplasat de urgență opt pompieri cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, dar și trei ambulanțe. Cele patru persoane din autoturism au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Circulația pe DJ 692 a fost blocată pe ambele sensuri de mers, iar Poliția Timiș a demarat o anchetă pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs accidentul. Din primele cercetări, vinovat este șoferul autoturismului, în vârstă de 46 de ani, care circula dinspre Sânnicolau Mare spre Saravale, iar la un moment dat a lovit din spate tractorul, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

3 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

4 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

5 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

6 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

6 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

6 ore ago