Șase persoane, printre care și doi copii au ajuns la spital în urma coliziunii dintre un TIR și un microbuz, noaptea trecută pe DN 6, care leagă Timișoara de Lugoj. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea lui din vehicul.

Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Topolovățu Mare, județul Timiș. Atât TIR-ul cât și microbuzul circulau dinspre Lugoj spre Timișoara. La un moment, dat, potrivit martorilor, șoferul TIR-ului a intrat în depășirea a două microbuze însă a reușit să treacă doar de unul, iar pe cel de-al doilea l-a acroșat. Șoferul TIR-ului spune însă că șoferul microbuzului ar fi vrut să vireze la stânga fără să semnalizeze.

Șoferul microbuzului a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l elibera din autovehicul. Alte cinci persoane din microbuz au fost rănite, victimele fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital.

În urma accidentului, atât TIR-ul cât și microbuzul au ajuns în câmp. Traficul s-a desfășurat cu dificultate timp de aproape o oră până când poliția a finalizat cercetările la fața locului.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Ramona Cărpenișan.

 

FOTO

Articole asemănătoare

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

12 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

2 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

11 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

13 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

14 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

15 ore ago