Autocar blocat pe linia de cale ferată, în zona Peştera Bolii

Un autocar în care se aflau 64 de persoane, copii şi adulţi, a rămas blocat, vineri, la o trecere peste calea ferată, pe drumul care duce spre Peştera Bolii, în apropiere de Petroşani.

“Copiii au coborât în siguranţă din autocar şi au continuat excursia vizitând Peştera Bolii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Lucian Morogan.

Autocarul venea din judeţul Mehedinţi şi se îndrepta spre Peştera Bolii. După ce maşina a rămas blocată pe trecerea de cale ferată, şoferul autovehiculului a sunat la 112, iar dispeceratul integrat al ISU a luat legătura cu Regionala de Căi Ferate, care a oprit alimentarea cu energie a liniei electrice.

Pompierii au intervenit apoi pentru degajarea liniei ferate, autocarul fiind tras în afară cu ajutorul unui troliu. După o oră, calea ferată a fost deblocată, iar situaţia a revenit la normal, a mai menţionat reprezentantul ISU Hunedoara.

Articole asemănătoare

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

23 de minute ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

32 de minute ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

37 de minute ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

38 de minute ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

42 de minute ago

Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a. Ultima săptămână de înscrieri în concurs

În perioada 20-23 mai se va derula o nouă ediție Festivalului „Din comoara satului”, organizat…

5 ore ago