Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Autorul dublei crime de la Timișoara, reţinut pentru 24 de ore

Bărbatul care a comis dublul asasinat într-o locuință din zona Palatului Dicasterial din Timișoara a fost reținut pentru 24 de ore prin ordonanță a procurorului.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul Minda A. Andrei pentru omor calificat comis asupra a două persoane. Prin ordonanţa procurorului, faţă de suspect a fost dispusă, la aceeaşi dată, măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.
Anchetatorii au stabilit că în seara de 27 iunie, suspectul se afla într-un imobil din Piața Țepeș Vodă unde ar fi ucis două persoane în vârstă, soț și soție, prin lovituri cu un obiect tăietor. El a fost suprins la locul faptei, în imobil, de câţiva martori, iar imediat după acest moment suspectul ar fi părăsit locul faptei, pentru a-şi asigura scăparea.
Bărbatul a fost prins aseară în zona fostului combinat Solventul din Timișoara.
Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi a dispunerii, în continuare, a măsurilor legale care se impun.

Autorul dublei crime de la Timișoara, reţinut pentru 24 de ore

Articol de Radio Timișoara, 30 iunie 2023, 12:15

Elicopterele Black Hawk şi-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 2 august 2026, 22:00

Elicopterele Black Hawk şi-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de Caraș-Severin

Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și-au încheiat misiunea de sprijin în...

Elicopterele Black Hawk şi-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de Caraș-Severin
Incendiu de vegetație la Giarmata
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 2 august 2026, 16:45

Incendiu de vegetație la Giarmata

Aproape zece hectare de miriște au ars în apropiere de Timișoara, după un incendiu izbucnit la Giarmata. Flăcările s-au extins rapid, iar...

Incendiu de vegetație la Giarmata
Pompierii continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 2 august 2026, 16:37

Pompierii continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin

Pompierii militari din Caraș-Severin intervin pentru a treia zi consecutiv la incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse din...

Pompierii continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Agent de pază înjunghiat la o petrecere din Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 2 august 2026, 12:32

Agent de pază înjunghiat la o petrecere din Timiș

Un agent de pază a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în timpul unui scandal izbucnit la o petrecere organizată pe stadionul din...

Agent de pază înjunghiat la o petrecere din Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 1 august 2026, 16:00

Incendiu de vegetație din Berzasca și Sichevița. Pompierii intervin cu sprijin aerian

Zeci de pompieri, alături de lucrători silvici și două elicoptere dotate cu sisteme de stingere, acționează pentru limitarea extinderii...

Incendiu de vegetație din Berzasca și Sichevița. Pompierii intervin cu sprijin aerian
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 29 iulie 2026, 20:58

Un bărbat a căzut în Canalul Bega. Salvatorii au intervenit cu bărci și scafandri

Mobilizare de forțe, în această seară, pe Splaiul Nistrului din Timișoara, după ce un bărbat a căzut în Canalul Bega. Pompierii au...

Un bărbat a căzut în Canalul Bega. Salvatorii au intervenit cu bărci și scafandri

Incendiu la deponeul Ghizela

Un incendiu de deșeuri a izbucnit în această seară la Deponeul Ghizela, intervenția promptă a pompierilor împiedicând extinderea...

Incendiu la deponeul Ghizela

Cinci polițiști condamnați în dosarul permiselor pe șpagă de la Arad

Tribunalul Timiș a pronunțat primele condamnări în dosarul permiselor de conducere obținute prin mită de la Arad. Hotărârea a fost...

Cinci polițiști condamnați în dosarul permiselor pe șpagă de la Arad