Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură

Controale ample ale Poliției Rutiere Timișoara. Șoferi prinși sub influența alcoolului sau a drogurilor

Agenții de la Poliția Rutieră Timișoara au desfășurat o acțiune amplă de control în județ, în urma căreia au dat aproape 200 de amenzi.

Peste 1.400 de persoane au fost verificate în Timișoara și în județ în cadrul unui control al Poliției Rutiere cu efective mărite.

Un șofer de 20 de ani a fost oprit la control la Sânandrei, iar după testarea antidrog au reieșit indicii că acesta ar fi consumat substanțe psihoactive. Tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Tot aseară, la Săcălaz, agenții de la Poliția Rutieră au oprit un autoturism al cărui șofer de 39 de ani prezenta o alcoolemie de 0,89 mg/l în aerul expirat.

Aproape de miezul nopții, polițiștii de la Biroul Rutier Timișoara au oprit pe strada Canalul Bega, intersecție cu strada Rudolf Walter, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani. Și în acest caz au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive, bărbatul fiind dus la recoltarea de probe biologice.

În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale.

În total au fost testate 650 de persoane aparatul alcooltest și 42 de persoane cu aparatul drugtest.
Polițiștii au aplicat 200 de amenzi, au suspendat 11 permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. Cerul va fi variabil,…

39 de minute ago

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

10 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

11 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

11 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

11 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

11 ore ago