Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Darius Vâlcov cere înlocuirea arestului preventiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua în discuţie marţi o cerere depusă de fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, informează Agerpres.

Darius Vâlcov cere înlocuirea arestului preventiv

Articol de Carla Chiu, 6 aprilie 2015, 16:10

Pe 2 aprilie, Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, în dosarul în care este cercetat penal de DNA pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

În cadrul acestui proiect, au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava’, ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina’ şi ‘Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt’.
Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.
În consecinţă, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.
Administratorul societăţii Tehnologica Radion şi Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei respective.
Astfel, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii Tehnologica Radion.
Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, Theodor Berna nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.
În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina, la vremea respectivă viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca societatea să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Lucian Şuşală (şoferul lui Vâlcov), Petre-Bogdan Timofte, Constantin Tomescu şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani.
Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza contractelor erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii. DNA mai susţine că, în urma înţelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Sursa: Agerpres

Aproape 1,5 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștii hunedoreni
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 16:23

Aproape 1,5 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștii hunedoreni

Poliţiştii hunedoreni au confiscat aproape o tonă și jumătate de articole pirotehnice. Polițiștii din Hunedoara au oprit în trafic o...

Aproape 1,5 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștii hunedoreni
Copilă de 4 ani, rănită într-un accident în Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 15:56

Copilă de 4 ani, rănită într-un accident în Timișoara

O fetiță de 4 ani a fost rănită după ce mașina în care se afla a fost lovită de un autoturism al cărui șofer ieșea din parcarea unei...

Copilă de 4 ani, rănită într-un accident în Timișoara
Bărbat reţinut pentru ameninţare
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 14:26

Bărbat reţinut pentru ameninţare

Potrivit primelor informații, victima a sunat, noaptea trecută, pentru a cere ajutorul poliţiştilor. În momentul în care aceștia au ajuns în...

Bărbat reţinut pentru ameninţare
Percheziții în cazul vârstnicilor cazați în condiții improprii. Anchetă preluată de Parchetul Tribunalului Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 14:10

Percheziții în cazul vârstnicilor cazați în condiții improprii. Anchetă preluată de Parchetul Tribunalului Timiș

Noi detalii apar în dosarul privind cazarea ilegală a persoanelor vârstnice într-un imobil din localitatea Cenad, județul Timiș. Ancheta a fost...

Percheziții în cazul vârstnicilor cazați în condiții improprii. Anchetă preluată de Parchetul Tribunalului Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 13:59

Tânăr de 18 ani găsit mort în locuința sa din Timișoara

Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați, sâmbătă după-amiază, cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în...

Tânăr de 18 ani găsit mort în locuința sa din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 decembrie 2025, 13:52

Incendiu la un operator economic de la ieșirea din Lugoj. Opt angajați s-au autoevacuat

Pompierii timișeni au fost chemați, în jurul prânzului, să stingă incendiul care a izbucnit la un operator economic situat pe DN68A, la...

Incendiu la un operator economic de la ieșirea din Lugoj. Opt angajați s-au autoevacuat
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 12 decembrie 2025, 10:16

FOTO | Căminul „Casa Ana”, imagine falsă în online: zeci de vârstnici găsiți în condiții improprii și relocați de urgență

Imaginea caldă și profesionistă prezentată în mediul online de căminul de bătrâni „Casa Ana” din Lenauheim — postări și fotografii...

FOTO | Căminul „Casa Ana”, imagine falsă în online: zeci de vârstnici găsiți în condiții improprii și relocați de urgență
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 10 decembrie 2025, 22:47

Nereguli grave la un cămin de bătrâni din Timiș. Intervenție de urgență a autorităților

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a analiza situația creată în urma...

Nereguli grave la un cămin de bătrâni din Timiș. Intervenție de urgență a autorităților