Descinderi în Timiş, Arad, Hunedoara şi Ilfov la traficanţi de migranţi

Procurorii DIICOT din Timişoara şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Arad, Hunedoara şi Ilfov.

Acțiunea vizează destructurarea unei grupări care se ocupa cu trafic de migranţi, aduşi ilegal din Siria, Irak şi Turcia.

Potrivit DIICOT, grupareaa organizat 15 transporturi frauduloase de migranţi. Procurorii susţin că, începând cu luna februarie 2020, gruparea a racolat migranţi care doreau să părăsească ţările de origine, pe care i-a transportat ilegal prin România către state din nord-vestul Europei.

Suspecții fac parte dintr-o grupare internaţională care acţiona pe teritoriul mai multor ţări aflate pe traseul migraţionist, respectiv Siria – Irak – Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – state din spaţiul Schengen (Austria, Germania).

Migranţii sau familiile acestora, aflate deja în ţări din vestul Europei, au plătit membrilor grupării sume cuprinse între 1.500 şi 5.000 de euro pentru fiecare persoană.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara sund  conduse, în vederea audierii, 14 persoane.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

4 minute ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

10 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

11 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

12 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

12 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

13 ore ago