Dosare penale deschise pentru infracțiuni în școlile din Timiș, în primele două săptămâni de cursuri

De la începutul acestui an școlar, în Timiș au fost deschise patru dosare penale pentru infracțiuni comise în școli sau în preajma lor.
Potrivit șefei Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Poliției Timiș, Ramona Ursul, anul trecut, în aceeași perioadă, au fost deschise cinci dosare penale. Cifrele Poliției Timiș mai arată că în anul școlar trecut au fost deschise, în total, 64 de dosare penale, cu 10 mai puține decât în anul precedent, mai spune Ramona Ursul.
“59 de infracțiuni au fost săvârșite în incinta unităților de învățământ preuniversitar, iar cinci fapte au fost săvârșite în zona adiacentă. Majoritatea victimelor, dar și a autorilor de fapte penale sesizate, o reprezintă elevii. În perioada de referință, la comiterea celor 64 de fapte au participat 71 de autori, cu 12 mai puțin decât în cursul anului școlar 2021-2022, când au participat un număr de 83 de autori. Cele mai multe sunt loviri sau alte violențe, purtare abuzivă, furt, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, toate fiind în scădere față de anul școlar 2021-2022”, spune Ramona Ursul.

Șefa Biroului Siguranță în Școli din cadrul IPJ Timiș a mai declarat că până săptămâna aceasta, când doi tineri au fost găsiți cu droguri în curtea unui liceu din Timișoara, în județ nu a mai fost înregistrat niciun caz de deținere sau trafic de droguri în școli.

Articole asemănătoare

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

40 de minute ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

7 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

7 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

7 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

9 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

15 ore ago