Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Impact violent între două autoutilitare pe A1 în județul Hunedoara

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Deva și Ilia.

Impact violent între două autoutilitare pe A1 în județul Hunedoara

Articol de Radio Timișoara, 30 ianuarie 2024, 12:19

Circulația rutieră a fost îngreunată pe autostrada A1 în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare.

Două autoutilitare s-au ciocnit între Deva și Ilia. Impactul a fost atât de puternic încât vehiculele au zburat la o sută de metri unul de celălalt. Potrivit pompierilor, în cele două autoutilitare se aflau în total patru persoane care au suferit leziuni.

“Două persoane prezentau traumatism cranio-cerebral, o persoană avea o fractură (toate trei dintr-o utilitară implicate în accident), iar cea de-a patra, conducătorul auto aflat singur la volanul uneia dintre autoutilitare a suferit ușoare traumatisme în zona umărului. După acordarea primului ajutor medical, ambulanța SMURD, Autospeciala pentru Transport Victime Multiple și ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean au transportat persoanele rănite la Unitatea de Primiri Urgențe – Deva”, transmite ISU Hunedoara.

Circulația s-a desfășurat pe o singură bandă a sensului de mers, cu restricții de viteză.

Foto: ISU Hunedoara

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală la firme de curierat și livrări prin aplicații

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală la firme de curierat și livrări prin aplicații

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, sunt investigate suspiciuni de evaziune fiscală comise începând din anul 2023 de mai multe...

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală la firme de curierat și livrări prin aplicații
Percheziții în Timiș într-un dosar de violare a vieții private. Un tânăr este audiat de polițiști

Percheziții în Timiș într-un dosar de violare a vieții private. Un tânăr este audiat de polițiști

Polițiștii din Timiș au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Ghiroda, într-un dosar de violare a vieții private. Un tânăr de 20...

Percheziții în Timiș într-un dosar de violare a vieții private. Un tânăr este audiat de polițiști
Peste 100 de intervenții ale ISU și SMURD din Timiș în weekend. Opt alerte RO-Alert, în timpul furtunilor

Peste 100 de intervenții ale ISU și SMURD din Timiș în weekend. Opt alerte RO-Alert, în timpul furtunilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a gestionat, în ultimele 48 de ore, 166 de misiuni pe raza județului. Cele mai numeroase au fost...

Peste 100 de intervenții ale ISU și SMURD din Timiș în weekend. Opt alerte RO-Alert, în timpul furtunilor
Furtuna și vântul puternic au făcut probleme în Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 iunie 2026, 22:47

Furtuna și vântul puternic au făcut probleme în Timiș

Furtunile și vântul puternic au provocat mai multe incidente în județul Timiș, unde pompierii au intervenit în cinci situații de urgență....

Furtuna și vântul puternic au făcut probleme în Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 iunie 2026, 22:38

Arhiepiscopul Aradului, IPS Timotei Seviciu, implicat într-un accident rutier

Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în urma unui...

Arhiepiscopul Aradului, IPS Timotei Seviciu, implicat într-un accident rutier
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 14 iunie 2026, 16:40

Scandal în zona stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara

Un conflict între mai multe persoane a avut loc noaptea trecută în zona stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Potrivit...

Scandal în zona stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 13 iunie 2026, 15:10

Motociclist și pasagera lui, răniți într-un accident în Timișoara

Un motociclist în vârstă de 21 de ani și pasagera sa, o tânără de 22 de ani, au fost răniți în urma unui accident rutier produs sâmbătă,...

Motociclist și pasagera lui, răniți într-un accident în Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:07

Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Timișoara

Pompierii timișeni au fost chemați, de dimineață, să intervină în cazul unei explozii urmate de incendiu, într-un apartament de pe strada...

Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Timișoara