O fetiţă de 6 ani, găsită aproape moartă într-un canal de drenaj din Haţeg

ACTUALIZARE

Fetiţa de 6 ani salvată, la limită, dintr-un canal de drenaj al unui lac de acumulare, în apropiere de Haţeg,a fost adusă cu elicopterul, la Timişoara.

Copila a fost preluată şi transportată de Ambulanţă la spitalul din localitate, unde a fost intubată. Ea respiră asistată de aparate. Medicii au solicitat un elicopter SMURD, care a adus-o la Timişoara, deşi iniţial fusese vorba de un transport la Târgu-Mureş. Fetiţa a fost văzută în canal de un trecător, care a scos-o imediat din apă şi apoi a cerut ajutor la numărul de urgenţă 112.

Stirea inițială:

O fetiţă în vârstă de 6 ani a fost găsită, în această după-amiază, aproape moartă, într-un canal de drenaj al unui lac de acumulare din apropierea oraşului Haţeg. Fetiţa a fost văzută în canal de un trecător, care a scos-o imediat din apă şi apoi a cerut ajutor la numărul de urgenţă 112. Un echipaj de la Ambulanţă a ajuns imediat la faţa locului şi a început primele măsuri de prim ajutor. Copila a fost preluată şi transportată de Ambulanţă la spitalul din localitate, unde respiră asistată de aparate.

‘Fetiţa avea puls, respira şi era hipotermică. I s-a acordat primul ajutor şi a fost transportată la spitalul din Haţeg’, a declarat, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

 

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

3 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

11 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

12 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

12 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

13 ore ago