Primarul din Zăbrani, adus la DNA Timișoara într-un dosar de franudă cu fonduri UE

Primarul din localitatea arădeană Zăbrani, Marian Toader, dar şi alţi trei oameni de afaceri au fost aduşi la DNA Timişoara.

Procurorii au descins marți dimineața la locuinţele acestora şi la sediile mai multor firme într-un dosar de evaziune fiscală și fraudare de fonduri europene. Ancheta vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infractiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2012.

Conform unor surse judiciare, mai mulți oameni de afaceri din Arad au obținut fonduri europene pentru înființarea unei culturi de viță de vie, în parteneriat public-privat cu primăria din Zăbrani. Conform proiectului euripean, terenul urma să fie curățat iar apoi să fie plantați butașii cumpărați de la un italian. Oamenii de afaceri nu ar fi respectat aceste condiții și ar fi implicat o firmă cu care ar fi fraudat fondurile europene.

Surse judiciare au declarat că prejudiciul s-ar ridica la 3 milioane euro. Potrivit aceloraşi surse, primarul comunei Zăbrani ar fi beneficiat ilegal de 120. 000 de euro.

 

 

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

2 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

7 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

15 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

16 ore ago