Trei persoane au ajuns la spital, după ce s-au răstunat cu mașina într-un șanț

Un bărbat și două femei au suferit răni după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea unui drum județean din Arad.

Accidentul s-a produs pe DJ 709, în zona localității Horia din județul Arad. Șoferul, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat într-un șanț de la marginea drumului.

Șoferul a rămas încarcerat și a fost scos din mașină de pompieri. În autoturism se mai aflau două femei, toți cei trei răniți fiind transportați la spital.

Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD. La locul evenimentului a fost alocată şi o ambulanţă a SAJ”, transmite ISU Arad.

Şoferul a fost testat şi nu se afla sub influenţa alcoolului, însă va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

În aceeași zonă a mai avut loc un accident similar joi dimineață, când o camionetă în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat în șanț.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. Cerul va fi variabil,…

51 de minute ago

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

10 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

11 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

11 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

11 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

11 ore ago