VIDEO / Salvamontistă agresată în staţiunea Straja, sub ochii unui jandarm

O tânără de 21 de ani, salvamontistă în Straja, a fost bătută într-un bar din staţiunea montană la o petrecere. Agresorul este un bărbat de 33 de ani, pe numele căruia poliția a deschis un dosar penal pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

Întreg incidentul s-a petrecut azi-noapte și a fost filmat de camerele de supraveghere ale barului. Din primele informații, incidentul s-a petrecut sub ochii unui subofițer de jandarmi care se afla la aceeași masă cu agresorul și nu a intervenit imediat pentru aplanarea conflictului. Jandarmul se afla în timpul liber, însă Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara a declanşat o altă anchetă împotriva subofițerului.

Jandarmii montani din Straja au intervenit imediat și l-au încătuşat pe agresor pe care  l-au predat Poliţiei. Bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru provocare şi participare la scandal într-un local public.

Tânăra a fost transportată la spital, în stare de inconştienţă, de un echipaj SMURD, iar astăzi a revenit acasă.  ”Fata este acasă, a ieşit din spital. Este stabilă. A avut un hematom cranian şi răni pe spate’, a declarat şeful Salvamont Lupeni- Straja, George Resiga. Potrivit acestuia, tânăra ar fi ieşit în local cu o prietenă, invitate la o zi de naştere.

Purtătorul de cuvânt al jandarmilor, maiorul Nicolae Răducu, spune că din primele cercetări jandarmul nu este prieten cu agresorul fetei. De asemenea, jandarmul i-a acordat primul ajutor medical victimei, iar la sosirea echipei de jandarmi montani a participat la prinderea şi încătuşarea agresorului. În funcţie de rezultatele verificărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale faţă de subofiţerul care nu a avut un comportament corespunzător calităţii de jandarm, se precizează într-un comunicat al IJJ Hunedoara.

UPDATE

Bărbatul care a bătut o tânără salvamontistă din staţiunea Straja a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din oraşul Lupeni.

Învinuitul a fost audiat mai multe ore, după ce victima a depus o plângere împotriva sa şi un certificat medico-legal. Poliţiştii au întocmit pe numele agresorului un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi ameninţare.

 

Foto&video: Vocea Strazii

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

27 de minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

2 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

8 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

8 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

8 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

10 ore ago