Social

Atac armat la o sală de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu morţi şi răniţi

Atacul armat a fost comis de persoane neidentificate în timpul unui concert al trupei rusești de rock Picnik.

Potrivit primelor informații furnizate de agențiile de presă locale, atacul ar fi fost făcut cu arme automate. Atacul de la centrul Crocus City Hall a fost urmat de o explozie și de un incendiu.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat că mai multe persoane au murit în atac.

Focurile de armă au fost trase de cel puţin trei persoane îmbrăcate în haine de camuflaj, a relatat agenţia oficială de presă RIA Novosti preluată de EFE.

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a anunţat crearea unui comandament operaţional, iar la locul atacului au sosit unităţi speciale şi poliţie antirevoltă.

Agențiile ruse au anunțat, ulterior, că o a doua explozie s-a auzit la sala de concerte Crocus City Hall
Autorităţile ruse au anunţat că au întărit măsurile de securitate pe aeroporturile şi gările din Moscova, potrivit surselor citate.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anulat toate evenimentele publice în capitala rusă în acest sfârşit de săptămână.

Ambasadele occidentale din Rusia au avertizat în legătură cu posibile atacuri teroriste în Rusia, avertismente pe care preşedintele Vladimir Putin le-a considerat „o încercare de intimidare şi destabilizare a societăţii noastre”, aminteşte EFE.

 

Sursa: Agerpres

Articole asemănătoare

CSM Oradea, la un meci distanță de bronzul național la polo pe apă

Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a învins în primele două întâlniri ale finalei mici.…

2 ore ago

Handbalistele de la CSM Deva, în fața turneului de promovare în Liga Florilor

Competiția debutează mâine, de la ora 12:00, cu primele patru jocuri. Gruparea hunedoreană va evolua…

3 ore ago

Promenadă și sport pe malul râului Bega în locul construcțiilor ilegale demolate

Malul râului Bega din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Totul a început…

3 ore ago

Zona de agrement de la Pădurea Ceala, finalizată cu un an întârziere

Proiectul are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei și este finanțat parțial…

4 ore ago

Sonique concertează la Timișoara de Ziua Europei

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că, pe 9 mai, de la ora 18.00,…

4 ore ago

Ziua Europei la Muzeul Satului Bănățean

Programul cuprinde un concurs sportiv, desfășurat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv, vizitarea pavilioanelor de…

5 ore ago