Categorii: Social

Atenție, turiști! Stațiunile Straja și Parâng devin scena unor exerciții ample de salvare

Două exerciţii de salvare a victimelor din zonele montane vor avea loc astăzi şi mâine în staţiunile Straja şi Parâng, din Valea Jiului.

La aplicaţiile comune vor lua parte salvamontişti, jandarmi montani, poliţişti, pompieri militari şi operatorii care deservesc instalaţiile de transport pe cablu.

Autorităţile doresc să testeze capacitatea de intervenţie a instituţiilor abilitate în misiunile de salvare a victimelor în cazul unor incidente pe munte, acordarea primului ajutor, găsirea unor persoane sau transportul victimelor. Primul exerciţiu va avea loc mâine, de la ora 10,00, în staţiunea Straja, pe pârtia de sub telegondolă, motiv pentru care instalaţia nu va funcţiona pe parcursul zilei. Accesul spre staţiune va fi posibil doar pe drumul judeţean care pleacă din oraşul Lupeni spre Straja.

Al doilea exerciţiu va avea loc miercuri, 1 februarie, de la ora 11,00, în staţiunea Parâng, în zona rampei de coborâre a telescaunului nou sau ”pilonul 17 de la telescaunul vechi”, cum mai este cunoscut locul. Accesul turiştilor în staţiune se va face miercuri doar cu telescaunul vechi, cel nou urmând să fie folosit pentru desfăşurarea exerciţiului de salvare.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

4 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

4 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

4 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

6 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

12 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

12 ore ago