Categorii: Social

Familia Regală a reluat tradiția de a participa la slujba de Crăciun la biserica din Săvârșin

După mai mulți ani de absență, Familia Regală a României a reluat tradiția de a participa, în prima zi de Crăciun, la liturghia oficiată la biserica din Săvârșin.

Familia Regală își petrece sărbătorile de iarnă, ca în fiecare an, la Castelul de la Săvârșin. În prima zi de Crăciun, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, pe Alteța Sa Regală, Principele Radu, și pe Alteța Sa Regală, Principesa Elena au participat la liturghia oficiată în biserica din localitate.

Familia Regală a avut un loc special amenajat, lângă altarul din biserica din Săvârșin, devenită neîncăpătoare pentru enoriașii care au venit în număr mare la slujbă. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, spune că va va relua tradiția de a veni la liturghie în ziua de Crăciun.

Acum da, pentru că am avut plăcere să fiu aici din nou. Un moment spiritual ca acesta nu trebuie să uităm. E foarte dificil, pentru că s-a comercializat prea mult. Urez tuturor un Crăciun fericit, sănătate și liniște”, a spus Majestatea Sa Margareta.

Credincioșii au venit din tot vestul țării pentru a participa la slujba oficiată în biserica din Săvârșin. Printre ei s-a aflat și o bătrână care își amintește, cu nostalgie, de vremurile în care Regina Mamă Elena și Regele Mihai veneau la liturghiile de Crăciun.

Tot așa a fost și pe vremea lui Regelui, a venit a biserică. Au respectat obiceiurile”, spune vârstnica.

Sunt obiceiuri pe care Familia Regală le ține de ani de zile. De mic copil, știam de Familia Regală și am crescut practic odată cu ei, cu această legendă, o putem numi”, spune o femeie.

Ne-am bucura dacă ar păstra acest obicei și ar veni în continuare. Sunt reprezentativi pentru Săvârșini și ne bucurăm de celebritate datorită lor”, spune o altă femeie.

Mesaj al Arhiepiscopului Aradului pentru Familia Regală

Înalt Preasfințitul Părinte, Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului și decanul de vârstă al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj Familiei Regale, cu ocazia sărbătorilor, spune preotul paroh al bisericii din Săvârșin, Călin Mădăluță.

Minunat a fost în biserica noastră din Săvârșin darul Crăciunului, darul nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos, prin prezența Majestății Margareta, Custodele Coroanei și a Altețelor Regale Principele Radu al României și Principesa Elena. Înaltpreasfințitul nostru Părinte Arhiepiscop Timotei a trimis alese cuvinte de binecuvântare pentru Familia Regală a României cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, spune Călin Mădăluță.

Motivul absenței din ultimii ani de la slujba de Crăciun

Primarul din Săvârșin, Ioan Vodicean, explică motivul pentru care Familia Regală a absentat, în ultimii ani, de la slujba de Crăciun oficiată în biserica din localitate.

Din prima zi de Crăciun, așa cum este tradiția de ani și ani, Familia Regală a participat alături de întreaga comunitate la slujba de liturghie la Biserica Ortodoxă din Săvârșin. Sigur că după o perioadă destul de lungă în care au lipsit de la slujba de la biserica din Săvârșin, pentru că, așa cum știm, Familia Regală trebuie să fie prezentă peste tot în țară, mai au obligații și în reprezentarea României în străinătate. În acest an, am avut bucuria să fim din nou împreună cu Familia Regală, să ne rugăm împreună în ziua sfânta a Crăciunului”, spune Ioan Vodicean.

La finalul slujbei, Familia Regală a primit cadou un colac cu steagul tricolor. Conform tradiției, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală, Principele Radu, petrec Crăciunul și Anul Nou la Castelul Regal de la Săvârșin, din județul Arad, unde se află singura reședință privată a Familiei Regale din România.

Ascultați reportajul realizat de Loredana Demaio.

Articole asemănătoare

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

o oră ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

o oră ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

2 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

2 ore ago

Obiectiv ratat: CSM Oradea pierde și cu Steaua București

Handbaliștii de la CSM Oradea au pierdut și meciul al doilea meci al barajul de…

5 ore ago