Categorii: Social

FOTO / 125 de ani de la dezvelirea Statuii Libertăţii din Arad şi comemorarea celor 13 generali maghiari

Câteva sute de maghiari au participat, marţi, la evenimentele de comemorare a celor 13 generali ai armatei imperiale, executaţi la Arad în timpul Revoluţiei din 1848-1849. Cei 13 generali de la Arad este denumirea generică sub care sunt cunoscuți ofițerii ai armatei imperiale austriece executați în 1849 la Arad sub acuzația că s-au alăturat mișcării revoluționare a lui Lajos Kossuth și au susținut revendicările maghiare de independență față de Imperiul Austriac, încălcându-și astfel jurământul de fidelitate față de Casa Habsburgică. Comunitatea maghiară comemorează în fiecare an amintirea celor 13 ofițeri executați.

Manifestările au început cu o slujbă la Catedrala Catolică şi au continuat cu un moment scurt la Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare.

Spre deosebire de anii trecuţi, când manifestările dentrale se desfăşurau în Parcul Reconcilierii, în acest an, pentru că parcul este în lucrări de reparaţii şi modernizare, evenimentele principale au avut loc la Obeliscul celor 13 generali din cartierul Subcetate din Arad. La eveniment au fost prezenţi preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi vicepremierul maghiar Semjén Zsolt.

 

 

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

6 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

7 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

8 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

8 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

8 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

8 ore ago