Categorii: Social

FOTO / AUDIO / Kuncz, cartierul groazei din Timișoara. Ambulanțele vin însoțite de poliție pentru că “Aici e Vestul Sălbatic”

Cartierul Kuncz este o adevărată zona crepusculară a Timişoarei. Aflat la marginea oraşului, cartierul Kuncz nu are nimic de-a face cu civilizaţia europeană de secol 21. Pentru majoritatea celor care trăiesc aici, regulile cu care sunt obişnuiţi ceilalţi locuitori din capitala Banatului dispar, locul lor fiind luat de legea junglei.

În Kuncz majoritatea străzilor sunt neasfaltate, iar cei mai mulţi locuitori, de etnie romă, locuiesc în condiţii greu de imaginat pentru vecinii lor din oraş. Este mizerie, iar oamenii nu respectă normele de convieţuire.

Unul dintre timișorenii care locuiesc aici, Remus Teodorovici, spune că problemele principale ale cartierului sunt lipsa totală a curățeniei, furturile, bătăile, iar “poliția trece ca taximetriștii. Aici e Chicago”. Bărbatul recunoaște că s-a gândit să se mute din cartier, dar nu găsește cumpărător.

Vecinul meu se chinuie de șapte ani să vândă casa. Dacă casa valorează 100.000 de euro, dau un exemplu, aici nu poți s-o vinzi cu mai mult de 40.000. Când te sună agentul imobiliar sau un client și întreabă “În ce zonă e casa? În Kuncz” ți-a și închis telefonul. Când intri în Kuncz până aici e OK, când treci mai departe deja intri în zona crepusculară.

În ultimii ani, Primăria Timişoara a realizat ample lucrări de reabilitare a drumurilor dar şi de extindere a reţelelor de utilităţi. Asta a însemnat, însă, spargerea repetată a asfaltului, gropi, noroi şi povestea se repetă la nesfârşit.

Maria Buzea, o timișoreancă ce locuiește în Kuncz povestește că drumurile au fost asfaltate după care au fost stricate pentru introducerea apei și canalizării.

“Noroi, mizerie. Aici e Vestul Sălbatic, nu Timișoara”.

Din păcate, nu doar gropile, noroiul şi mizeria sunt o problem în Kuncz, ci mai ales infracţionalitatea. Nici ambulanţa nu intră în cartier fără să fie însoţită de un echipaj al poliţiei.

Un alt locuitor din zonă, Rudolf Teodorovici, spune că stă de 16 ani din zonă iar în tot acest timp a văzut cum se aruncă gunoaiele peste tot, i s-a furat motocicleta din curte, cazul nefiind nici acum soluționat.

Anul trecut, primăria a încercat să le facă oamenilor acte de identitate şi de stare civilă, şi să rezolve, astfel, unele probleme locative ale persoanelor de etnie romă. Situaţia, însă, nu s-a schimbat semnificativ.

Cartierul s-a dezvoltat printr-o migrare a populaţiei defavorizate, iar cei care locuiesc aici nu văd niciun viitor în Kuncz. Timișoreanul Remus Teodorovici spune că oamenii au auzit chiar că viitorul zonei va fi altul.

Viitorul Kuncz-ului, după câte văd eu, se preconizează și se aude, sunt frații Cristescu, care deja au cumpărat grădinile pușcăriei, mai multe terenuri, inclusiv toată zona industrială e a lor. Din câte am auzit, și am niște surse foarte bine informate, vor să cumpere cam tot cartierul. Asta preconizez viitorul, că se va dărâma. Și care are contract, te despăgubește[…] mă gândesc.

Cartierul Kuncz a apărut în 1921, după ce proprietarul fabricii de cărămidă, Karl Kuncz, a avut nevoie de angajaţi şi a permis astfel muncitorilor romi să-şi ridice case fără acte de proprietate. Fabrica a fost închisă în 1945, dar foştii muncitori au rămas în continuare în casele construite acolo. După 1990. Terenul a trecut în proprietarea Primăriei Timişoara. Cartierul Kuncz este alcătuit din nouă străzi şi are în jur de 600 de locuitori.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Ștefan Both:

 

GALERIE FOTO:

 

 

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago