Categorii: Social

FOTO / AUDIO / Sute de timișoreni s-au oprit să vadă eclipsa. Observatorul din Timișoara a avut porțile deschise pentru curioși

Eclipsa de vineri a atras sute de timişoreni de toate vârstele, la Observatorul Astronomic din oraș. Organizatorii au pregătit telescoape cu filtre dar şi alternative de a privi fenomenul, în cazul în care cineva nu a venit pregătit.

Mulți dintre cei care au mers vineri la Observatorul Astronomic spun că nu au văzut niciodată o eclipsă. Vorbim despre sute de elevi şi preşcolari. Cei mici știau deja despre este vorba.

 

Copiii și-au făcut temele şi au aflat că eclipsa anunța un alt eveniment important.

Nu toţi au fost pregătiţi cu filtre sau ochelari speciali. S-au folosit inclusiv folii de aluminiu, CD-uri şi ambalaje. Toți cei prezenţi s-au bucurat însă de fenomen.

Pentru cei care nu au avut la dispoziţie echipament special, organizatorii dar şi astronomii amatori au proiectat eclipsa, cu ajutorul telescoapelor, pe coli de hârtie sau ecrane. Doru Drăgan şi-a folosit propriul telescop.

În zona de Vest a ţării, eclipsa a atins punctul maxim la miezul zilei când discul solar a fost acoperit în proporţie de peste 60% de Lună. Doar cei apropiaţi de Polul Nord au putut vedea o eclipsă totală.

 

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

5 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

o oră ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

10 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

10 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

11 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

11 ore ago