Categorii: Social

Geoparcul Dinozaurilor colaborează cu procurorii în cazul microhidrocentralei de pe Râul Alb

Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului este deschisă colaborării cu anchetatorii. Aceștia investighează modul în care a fost acordat avizul pentru construirea unei microhidrocentrale pe Râul Alb, în Masivul Retezat, în condiţiile în care cazul a intrat în atenţia procurorilor DNA.

Geoparcul Dinozaurilor a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate, se arată într-un comunicat al administrației. În plus avizul emis pentru realizarea microhidrocentralei a fost suspendat, până când vor fi lămurite problemele legate de acea investiţie.

Activiştii de mediu contestă legalitatea avizelor prin care s-a aprobat construirea unei microhidrocentrale pe cursul Râului Alb, la Coroieşti, în Masivul Retezat, apreciind că investiţia va distruge unul dintre ultimele cursuri de apă neatinse direct de om.

Procurorii DNA au efectuat vineri mai multe percheziții percheziţii referitoare la avizele emise pentru construcţia microhidrocentralei de la Coroieşti.

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a deschis un dosar în care se efectuează cercetări în legătură cu un incident produs pe Râul Alb. În data de 24 mai, în satul Coroiești, a izbucnit un conflict între un grup de activiști de mediu și reprezentanții firmei care intenționează să construiască microhidrocentrala. Trei persoane au fost rănite, in care una a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

 

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

2 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

7 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

16 ore ago