Categorii: Învăţământ

Elevii sunt așteptați la Zilele porților deschise de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Timișoara

Elevi din 12 judeţe ale ţării sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara.

Instituția de învățământ superior organizează Zilele Porţilor Deschise, la sediul de pe strada Pestalozzi. Elevii se vor putea informa cu privire la programele de studii, iar studenţii vor putea aplica pentru joburi şi stagii de practică în companii, în cadrul unui târg al locurilor de muncă.

Decanul facultăţii, Ovidiu Megan, spune că sunt așteptați elevii din clasele a XI-a și a XII-a, care sunt interesați de cele 11 specializări ale FEAA. Opt dintre aceste specializări sunt predate în limba română, iar celelalte trei în engleză, franceză și germană.

Vineri, FEEA îi primește pe tineri între orele 9:00 și 17:00, iar sâmbătă programul va fi între orele 9:00 și 14:00.

Articole asemănătoare

CSM Oradea, la un meci distanță de bronzul național la polo pe apă

Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a învins în primele două întâlniri ale finalei mici.…

2 ore ago

Handbalistele de la CSM Deva, în fața turneului de promovare în Liga Florilor

Competiția debutează mâine, de la ora 12:00, cu primele patru jocuri. Gruparea hunedoreană va evolua…

2 ore ago

Promenadă și sport pe malul râului Bega în locul construcțiilor ilegale demolate

Malul râului Bega din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Totul a început…

3 ore ago

Zona de agrement de la Pădurea Ceala, finalizată cu un an întârziere

Proiectul are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei și este finanțat parțial…

3 ore ago

Sonique concertează la Timișoara de Ziua Europei

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că, pe 9 mai, de la ora 18.00,…

4 ore ago

Ziua Europei la Muzeul Satului Bănățean

Programul cuprinde un concurs sportiv, desfășurat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv, vizitarea pavilioanelor de…

5 ore ago