Categorii: Social

Județul Caraș-Severin conduce detașat în topul local al tăierilor ilegale de arbori. Specia ‘preferată’ este fagul

Tăierile ilegale de arbori nu au atins cifre alarmante în vestul ţării.Aautorităţile încearcă stoparea acestora prin controale, spune şeful serviciului control al Gărzii Forestiere Timişoara, Nicolae Pogan, prezent în emisiunea Vestul Zilei de la Radio Timișoara.

Anul trecut am avut un volum de 9.500 de metri cubi tăiați ilegal constatați, la nivel de trei județe, dintre care: 750 de mtri cubi pe Timiș, 6.500 de metri cubi pe Caraș-Severin și diferența pe Hunedoara. Au fost niște incidente în județul Caraș-Severin, la Ocolul Silvic Bănia, unde s-a constatat un volum mai mare de 2.500 de mtri cubi și cu o valoare a prejudiciului de 6 miliarde (lei vechi), la Primăria Bozovici. Dar pădurea respectivă nu s-a defrișat. S-au extras arborii de valoare, din specia fag mai mult sporadic.

In partea de vest a țării, Garda Forestieră are arondată o suprafață de aproximativ 850.000 de hectare de pădure din județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.

Vă reamintim, CSAT a decis recent că în Romania tăierile ilegale de copaci sunt o problemă de securitate națională.

Articole asemănătoare

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

2 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

4 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

4 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

5 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

7 ore ago