Categorii: Social

La Săvârșin, reședința preferată a Familiei Regale, oamenii sunt preocupați de sănătatea Regelui Mihai

Localnicii din Săvârşin, unde se află reşedinţa preferată a Familiei Regale, sunt preocupaţi de starea de sănătate a Regelui Mihai.

Oamenii se roagă ca Majestatea Sa să se facă bine, spune primarul comunei, Ioan Vodicean:

Am primit cu mare tristețe vestea că Majestatea Sa Regele Mihai este într-o grea suferință. Ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să facă ceea poate să facă să îi aline durerea și suferința. Întreaga comunitate de la Săvârșin este alături de Majestatea Sa Regele, alături de Familia Regală și ne dorim ca Majestatea Sa să poată să își recapete vigoarea cu care suntem obișnuiți și să revină la Săvârșin în mijlocul celor care îl iubesc atât de mult.

Amintim, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer.

Toate atribuţiile Majestăţii Sale au fost preluate de Principesa Moştenitoare Margareta.

Foto: arhiva

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

12 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago