Categorii: Social

Negocieri nocturne soldate cu eşec în Valea Jiului

Negocierile purtate cu minerii de la Lonea şi Vulcan, în cursul nopţii, s-au soldat cu un eşec parţial. Doar o parte dintre ortaci au acceptat să iasă la suprafaţă, dar au precizat că nu renunţă la protest.

O delegaţie formată din reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara, Sindicatului „Muntele”, prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, şi administratorul special al CEH, Dan Agrişan, a coborât în cursul serii şi al nopţii în minele Lonea şi Vulcan pentru a discuta cu protestatarii care s-au autoblocat la locul de muncă.

După aproximativ două ore, aproximativ 60 de mineri de la Lonea au ieşit la suprafaţă, dar au precizat că nu vor renunţa la protest. În subteran au rămas cel puţin 40 de mineri, a declarat preşedintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica.

O situaţie relativ similară a fost înregistrată şi la Mina Vulcan, unde minerii au decis să continue protestul.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

2 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

7 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

15 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

16 ore ago