Doar 8% dintre persoane reușesc să își atingă obiectivele stabilite la început de an, avertizează psihologul timișorean Norian Munteanu. Setarea unor ținte nerealiste și dorința de a schimba prea multe lucruri deodată sunt principalele motive ale eșecului, spune specialistul.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum necurăţat, cu depuneri de funingine.
Flăcările au cuprins acoperișul și terasa casei, iar intervenția, care a durat aproape două ore și jumătate, s-a încheiat fără victime.
Jandarmii timișeni au intervenit în noaptea de Revelion, după ce un bărbat a căzut în pasajul subteran din Piața Victoriei.
Cinci persoane, printre care și un copil de 6 ani, au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 59B, între Otelec și Iohanisfeld.
Memorialul Revoluției continuă să atragă un număr tot mai mare de vizitatori. Aproape 60.000 de persoane au trecut pragul instituției în acest an, iar interesul crescut al tinerilor confirmă rolul esențial al Memorialului în păstrarea memoriei Revoluției din Decembrie 1989.
Un accident rutier s-a produs duminică dimineață pe DN 6, în localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș. Două persoane, printre care un copil de 9 ani, au fost rănite și transportate la spital.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei creșteri a tentativelor de fraudă online, în care atacatorii se folosesc de mesaje false privind livrarea coletelor pentru a obține date personale și financiare ale utilizatorilor.
România se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor de gripă, după ce, în ultima săptămână, au fost raportate peste 11.000 de îmbolnăviri la nivel național, aproape dublu față de perioada anterioară.
Un bărbat de 58 de ani a fost reținut de polițiștii timișeni, după ce a provocat un accident rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără permis și cu un vehicul neînmatriculat.
Un incendiu violent a izbucnit la o locuință din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, iar acoperișul casei a fost cuprins de flăcări pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere în județul Timiș, arată datele Direcției de Sănătate Publică.
Polițiștii timișeni au intensificat acțiunile de prevenire și control în trafic și în zonele aglomerate, în contextul sărbătorilor de iarnă. Cetățenii sunt sfătuiți să adopte un comportament preventiv, atât la volan, cât și în spațiul public sau online.
Părinții sunt sfătuiți să acorde o atenție sporită copiilor în zonele aglomerate, precum târgurile de Crăciun sau marile centre comerciale.
Spiritul Crăciunului a fost adus, în acest an, de polițiștii din Lugoj, care au oferit cadouri copiilor proveniți din familii nevoiașe.
Familia Regală a României petrece și în acest an sărbătorile de Crăciun la Săvârșin, păstrând o tradiție începută în urmă cu 25 de ani, la inițiativa Regelui Mihai.
Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, îi îndeamnă pe credincioși la solidaritate, iubire și grijă față de cei aflați în suferință.
Creștinii sărbătoresc astăzi Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului, marcată prin slujbe, colinde și obiceiuri care vestesc bucuria Crăciunului.
Pacienții internați în spitalele din Timișoara vor avea parte, în ziua de Crăciun, de preparate tradiționale. Unitățile sanitare au adaptat meniurile în funcție de nevoile nutriționale și restricțiile medicale ale fiecărui pacient.
Un accident rutier s-a produs, în Ajunul Crăciunului, în municipiul Lugoj. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune la intersecția străzilor 1 Mai și Tudor Vladimirescu.
Materialele pirotehnice au fost găsite în urma unor percheziții, iar valoarea lor estimată este de 2.500.000 de lei.
Sărbătorile vin cu mese îmbelșugate, dar și cu riscul exceselor alimentare, mai ales după perioada de post.
Aproximativ 10 muncitori, cazaţi temporar în clădire şi care desfăşurau lucrări de renovare, au fost evacuaţi în siguranţă.
Rectorul UVT spune că decizia va fi luată după perioada de sărbători.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna timișeană Liebling, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că a participat la mai multe furturi din locuințe și societăți comerciale din județul Timiș.
Potrivit unor surse politice, David a refuzat să mai facă reduceri de cheltuieli de la domeniile pe care le gestiona.
Copilul va fi transportat cu ambulanţa deoarece nu poate fi preluat cu un elicopter sau avion din cauza ceţii.
Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, astăzi, în zona Vârfului Parângul Mare, în sprijinul a doi turiști, după ce unul dintre ei s-a accidentat.
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara a preluat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Zeci de localnici au beneficiat de consultații gratuite, iar medicii voluntari au depistat noi cazuri de diabet și prediabet, subliniind importanța prevenției în mediul rural.
La mai bine de jumătate dintre agenții economici controlați au fost descoperite nereguli, fiind aplicate avertismente, amenzi sau măsuri de oprire temporară sau definitivă a unor produse de la comercializare.
Prefectul Cornelia Micicoi respinge acuzațiile potrivit cărora autoritățile ar fi protejat proprietara căminelor și anunță că aceasta este cercetată penal pentru mai multe fapte.
Traficul crescut de la granița de vest, odată cu întoarcerea românilor din diaspora pentru sărbători, a dus la acumularea unor cantități mari de deșeuri în parcări și pe marginea drumurilor naționale și autostrăzilor din județul Arad.
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe DN7, în zona Milova, județul Arad, după un accident în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.
Un accident rutier produs în localitatea Ictar-Budinț a mobilizat echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță. Două persoane au rămas încarcerate în urma impactului dintre două autoturisme.
În Parcul Andrei Mocioni, situat lângă Podul Decebal și inclus în Traseul Revoluției, a fost amenajată anul trecut Aleea Libertății, în memoria eroilor martiri ai Revoluției din 1989. Inițiativa a continuat și anul acesta cu ediția a doua, cu plantarea a 12 copaci.
Ziua Minorităților Naționale este celebrată anual, pe 18 decembrie, în întreaga țară, ca un prilej de promovare a respectului, toleranței și cooperării între comunitățile etnice.
Salvamontiștii avertizează turiștii care intenționează să urce pe traseele de creastă din Masivul Parâng asupra riscului crescut de avalanșe.
La Timișoara, ziua de 17 decembrie este marcată anual prin ceremonii religioase, momente de reculegere și manifestări publice dedicate primilor eroi ai Revoluției.
Un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost rănit, în această dimineață, în urma unei explozii produse într-o garsonieră de la parterul unui bloc din municipiul Vulcan.
Marșul Eroilor, organizat de Asociația Suporterilor „Druckeria”, a reunit revoluționari și tineri care au mers împreună din Piața Maria până la Cimitirul Eroilor.
Peste 70 de persoane, adulți și copii, au fost evacuate în municipiul Lugoj, în urma unor scăpări de gaz natural semnalate pe strada Filaret Barbu. Autoritățile au intervenit de urgență, iar perimetrul de siguranță a fost extins pe mai multe străzi din zonă.
Un incident grav a avut loc la Timișoara, pe strada Telegrafului, unde un bărbat a ajuns de urgență la spital după ce balconul locuinței sale s-a prăbușit, iar acesta a căzut împreună cu structura.
Timișoara rememorează Revoluția din Decembrie 1989 printr-un amplu program de evenimente comemorative, culturale și educative - de la concursuri interactive pentru liceeni și expoziții de artă, până la ceremonii religioase, momente de reculegere, pelerinaje la monumentele Revoluției și concerte dedicate libertății.
Câteva sute de persoane de persoane de toate vârstele, majoritatea tineri, au participat, la Timișoara, un protest legat de situația din justiție.
În luna august a intrat în vigoare Legea nr. 92/2025, care însăsprește sancţiunile privind articolele pirotehnice şi stabilind responsabilităţile utilizatorilor şi comercianţilor.
Accidentul s-a produs în zona parcării unui centru comercial din Ghiroda.
Poliţiştii hunedoreni au reţinut un bărbat care l-ar fi ameninţat pe concubinul surorii sale cu un cuţit.