Categorii: Social

Patronii de localuri nu știu exact cum îi va afecta legea antifumat. Ultima speranță: terasele în aer liber

Peste o lună, în România intră în vigoare interdicția privind fumatul în spații publice închise. Patronii de baruri și restaurante nu știu încă ce impact va avea legea asupra activității lor, însă declară deschis că nu sunt dispuși să plătească amenzile prevăzute de legea antifumat. Sancțiunile sunt cuprinse între 5.000 și 15.000 de lei pentru cei care nu respectă noile reguli privind fumatul în spații publice.

Pe de altă parte, sosirea primăverii îi determină pe patronii de localuri să fie optimiști întrucât vor scoate terasele în aer liber. Acest lucru va atenua impactul inițial pe care îl vor avea efectele legii care intră în vigoare la 16 martie.

Conform unui studiu realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie imediat după adoptarea legii, aproape 80 la sută dintre români au o părere bună sau foarte bună despre noilor reguli, care nemulţumesc doar 10 procente dintre persoane chestionate.

În privinţa felului în care restricţia privind fumatul în restaurante şi baruri le va influenţa comportamentul referitor la ieşirile în oraş, mai puţin de o treime spun că vor schimba ceva – marea majoritate în sensul că vor face acest lucru mai frecvent, conform sondajului IRES.

Sursa: Rador / Foto: oradetimis.ro

 

Articole asemănătoare

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

3 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

12 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

12 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

13 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

13 ore ago