Categorii: Social

Pericol de avalanşă în Masivul Parâng

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează asupra pericolului de producere a unor avalanşe la altitudini de peste 1.500 de metri în Masivul Parâng. Zăpada care a căzut la jumătatea lunii noiembrie a fost în cantitate mare, iar starea solului nu a permis fixarea acesteia, precizează salvamontiștii.

“Este pericol de avalanşă pe văile şi jgheaburile de sub vârfurile Parângu Mare şi Cârja. O parte din zăpada căzută acolo a plecat deja la vale, în zilele trecute”, spune şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Grosimea stratului de zăpadă diferă în staţiunile de munte hunedorene între 5 şi 10 centimetri. Se poate schia în Parâng pe sub telescaun şi pe creastă, la peste 1400 de metri altitudine. În staţiunea Straja, stratul de zăpadă nu permite practicarea schiului, iar în Râuşor nu este zăpadă. Pentru acest sfârşit de săptămână, salvamontiştii se aşteaptă la o răcire a vremii, fiind posibil să mai ningă. Turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe trasee fără să cunoască starea acestora şi evoluţia vremii, date care pot fi obţinute de la punctele Salvamont ce funcţionează în staţiunile montane.

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

2 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

7 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

15 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

16 ore ago