Categorii: Social

Risc de avalanşă în masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia asupra avalanşelor ce s-ar putea produce în masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan. Turiștii sunt sfătuiți să întrebe la refugiile Salvamont despre starea traseelor montane în cazul în care doresc să efectueze drumeţii în această perioadă a anului.

În general, este posibil să se producă avalanşe în zonele cu înclinaţii ale pantelor mai mari de 25 de grade şi neîmpădurite, cum sunt golurile alpine, în condiţiile în care în ultima perioadă la munte a nins foarte mult.

Riscul de avalanşă este prezent în Retezat, Parâng şi zona Straja, partea dinspre judeţul Gorj, acolo unde au mai fost semnalate astfel de fenomene. În Parâng este posibil să se producă avalanşe pe partea vestică de pe Vârful Cârja şi pe Vârful Parângul Mare. În Retezat sunt posibile avalanşe în golurile alpine de sub Vârful Judele, pe traseul Lacul Bucura-Refugiul Bucura, sub Vârful Retezat pe traseul marcat cu bandă roşie. De asemenea, există risc de avalanşă pe Valea Berbecilor, sub Vârful Peleaga, a precizat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Pe de altă parte, în zona staţiunilor montane Parâng, Straja sau Râuşor riscul de avalanşă este exclus în zona schiabilă.

Amatorii de drumeții trebuie să aibă la ei colţari, piolet, schiuri de tură şi coardă cu care să se lege atunci când traversează pantele înclinate, unde zăpada poate să o ia oricând la vale.

 

 

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

3 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

13 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

15 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

15 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

15 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

16 ore ago