Categorii: Social

Risc de avalanşă la peste 1.500 de metri în Masivul Vâlcan

Sursa foto: pixabay.com

Salvamontiştii din staţiunea Straja atrag atenţia turiştilor asupra riscului de avalanşă prezent la altitudini mai mari de 1.500 de metri.

În zonele de creastă, neamenajate, zăpada s-a adunat în cornişe ce pot pleca la vale, dacă sunt abordate incorect.

Atenţionarea nu se referă la zona schiabilă, unde stratul de zăpadă a fost pregătit cu ratracul pentru pârtiile de schi.

Avertizarea este valabilă pentru zona de creastă şi zonele înalte, la peste 1.500 de metri. Din cauza ninsorilor şi a viscolului s-au format multe cornişe de la care se pot forma avalanşe. Atenţionăm turiştii să fie precauţi şi să nu se aventureze pe traseele periculoase”, spune şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Șeful Salvamont Lupeni-Straja le recomandă turiştilor care doresc să abordeze un traseu, să se echipeze corespunzător şi să aibă asupra lor piolet şi colţari pentru gheaţă, deoarece pe timpul nopţii stratul de zăpadă îngheaţă din cauza temperaturilor negative.

Turiştii pot întreba despre starea traseelor, eventualele pericole şi prognoza meteo la refugiul Salvamont din Straja, unde există serviciu de permanenţă asigurat de şase salvatori montani.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

13 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago