Categorii: Sănătate

28.000 de persoane cu diabet înregistrate în Timiș

Aproximativ 28.000 de persoane cu diabet sunt înregistrate în judeţul Timiş, însă numărul real poate fi mai mare. Anunțul a fost făcut de prof. univ. dr. Romulus Timar, şeful Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara, cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva Diabetului. Acesta a subliniat că studiul arată o prevalenţă îngrijorătoare a diabetului zaharat în ţara noastră, România ocupând locul al doilea în Europa, după Turcia. Peste două milioane de români suferă de această maladie gravă, iar numărul celor care sunt în faza de prediabet este mult mai mare.

Medicii timişoreni încearcă să ajute persoanele predispuse la diabetul zaharat să ducă un regim de viaţă cât mai ordonat. Potrivit specialiştilor, trebuie încurajată o alimentaţie bogată în legume, fructe proaspete, cereale integrale, peşte şi nuci. La acestea se adaugă minimum 30 de minute de exerciţii fizice zilnic, pentru menţinerea unui echilibru caloric optim.

Pentru partea de vest a ţării, o importanţă deosebită o are Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara, inaugurat în anul 1953, fiind al doilea din ţară, după cel din Bucureşti. În prezent, unitatea medicală dispune de 40 de paturi amplasate în saloane moderne, destinate persoanelor cu diabet zaharat din judeţ. În cei 60 de ani de existenţă, Centrul a reuşit să devină unul dintre cele mai importante de profil din ţară.

 

Articole asemănătoare

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

2 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

4 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

6 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

7 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

8 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

8 ore ago