Burnout în halat alb. Epuizarea din spitalele românești a devenit o urgență fără soluție
În spitalele din România, epuizarea nu mai e o figură de stil. Medici, asistente, infirmieri trăiesc zilnic între urgență și oboseală cronică, într-un sistem care nu mai poate respira. Burnoutul a devenit o realitate pentru tot mai mulți oameni din prima linie, dar soluțiile se pierd între posturi blocate, birocrație și lipsa încrederii.
Articol de Radio Timișoara, 11 noiembrie 2025, 07:30
În spitalele din România, epuizarea nu mai e o figură de stil. Medici, asistente, infirmieri – oameni care trăiesc zilnic între urgență și oboseală cronică. Fenomenul de burnout a devenit o realitate, însă soluțiile sunt blocate în sistem.
“Burnoutul trebuie măsurat. Noi am făcut acum șapte ani o cercetare pe burnout. La momentul respectiv, cu un nivel mediu și sever de burnout, erau undeva în jur de 15% dintre colegi. E foarte mult. Gândiți-vă că, de atunci, peste noi a trecut o pandemie. Gândiț-vă că, de atunci, numărul de pacienți a crescut, complexitatea muncei a crescut. Ia, iar resursa umană a rămas aceeași. Ce e și mai rău este că modul în care încerci să suplimentezi sau să înlocuiești oamenii care deja sunt într-un burnout, nu prea funcționează. Pentru că asta însemna să aduci niște alți oameni noi. Dar unde să-i pui? Pentru că eu sunt cu schema de personal la maximum. Aici sunt toate lucrurile astea vin să ne îngreuneze și vin să facă din problema asta a burnout-ului o problemă reală”, spune Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.
Posturi blocate, oameni epuizați
Blocarea angajărilor a adâncit criza. Cei care au rămas în spitale duc acum greul, după perioada deja dificilă a pandemiei, spune Mihai Gafencu, directorul Spitalului Județean de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara.
„Acolo au lăsat toate baierele deschise să angajezi ca și conducător de spital, într-un moment pandemic în care toată lumea era în panică, dar 70% au stat acasă. Nu noi, din nefericire, nu noi. Imediat după aceea, indiferent că unul a stat acasă și trei ani de zile a lucrat mult mai puțin, în tipicul sistem românesc, au blocat angajările. Așadar, cei care s-au odihnit au venit bine odihniți în servicii care nu au fost foarte solicitate, iar ceilalți care au înnebunit sub presiunea imensă, toată presiunea nemulțumiților, speriaților, și mai apoi a celor care nu se lăsau examinați și testați, a fost pe serviciul de urgență. Și atunci ce faci? Pe oamenii ăia îi lași toți pe aceiași, sunt deja patru ani de când am posturi blocate, pentru ca, între timp, să mai facem și infarct, să mai și murim, să mai ne și pensionăm și cu același efectiv de personal. Pentru că ei nu știu decât să aplice o grilă unică pentru orice problemă”, spune Mihai Gafencu.
De la oboseală la neîncredere
La oboseală se adaugă și lupta cu dezinformarea pacienților, atrage atenția șeful UPU, medicul Mihai Grecu.
“Din păcate, lucrul acesta nu se poate rezolva cu măsuri administrative, se poate dezolva doar printr-o cultură medicală, prin informații medicale corecte pe care să le ai deja. Pentru că doar atunci o să poți să încerci să validezi informațiile pe care le primești în așa fel încât să nu cazi pradă dezinformării de orice fel. Important este ca tu să primești informația corectă din sursa corectă și să știi să o și folosești. Pentru că altfel am ajuns în situația în care să se refuze vaccinul antitetanic. Acela vechi, pe care nu mai poți să-l bănuiești nici de interese de Big Pharma. E pur și simplu un lucru dovedit. Până acum câțiva ani oamenii veneau ei să-l solicite. Acum trebuie să-l convingi să își facă banala profilaxia antitetanică”, spune Mihai Grecu.
Neîncrederea în medici s-a adâncit în timp, mai spune dr. Mihai Gafencu, și din vina unor decizii proaste la nivel de sistem.
“E foarte interesant fenomenul că de fapt comportă și o mare responsabilitate, în ultimii ani, cu ceea ce s-a întâmplat cu unii medici care au trecut cu bagaje, inițial, de partea suplimentelor alimentare și a medicinei nebazate pe dovezi pentru unele avantaje, apoi au fost niște exagerări într-adevăr în timpul <Pampasului> din România în anii 90 până prin 2005-2006, când da, au fost avantaje majore pentru a prescrie anumite medicamente, lucruri care au adus neîncredere în unii dintre medici sau poate chiar exemplul din zilele noastre, în care medici de familie, să spun așa foarte brutal, îndrăznesc să nu recomande vaccinarea. Să nu înțelegi că noi am ajuns 8 miliarde pentru că ai trecut ca gâsca prin apă și n-ai acumulat suficiente date medicale ca medic și să nu certifici în fața pacientului tău jurământul că faci orice ca să-i faci bine și să nu folosești argumentul că suntem 8 miliarde pentru că în ultimul secol s-a dublat populația datorită faptului că nu se mai moare de anumite boli, înseamnă că scopul tău final de a deveni medic a fost doar pentru ca să-ți câștigi banii din asta. Nu întotdeauna blamul trebuie aruncat pe cei care ne stau în față și nu ne pricep, pentru că eu cred că ei au fost, dacă nu dezinformați, prost informați, de zeci de conduceri de minister care au avut alte treburi decât să se ocupă de ce se întâmplă cu informarea populației și atunci noi suntem obosiți, dezarmați, lăsați de fapt să dăm noi piept. Asta este situația”, spune Mihai Gafencu.
Și totuși, dincolo de epuizare, medicii cer doar un lucru: empatie.
„Fiți empatici cu medicii dumneavoastră. Ei nu sunt adversarii, boala e adversarul nostru comun”, adaugă dr. Mihai Gafencu.
