Categorii: Sănătate

Cum ne protejăm de caniculă?

Vestul țării se află, timp de două zile, sub Cod Portocaliu de caniculă, iar meteorologii nu exclud posibilitatea institutirii unei avertizări Cod Roșu pentru regiune, miercuri.

Specialiștii ne recomandă să ne hidratăm corespunzător în această perioadă, cu cel puțin doi litri de apă de zi, în canittăți mici și dese, fără să așteptăm apariția senzației de sete. Medicii recomandă evitarea consumului de alcool, în aceste zile. Acoolul favorizează deshidratarea organismului. De asemenea, băuturile cu conținut ridicat de cofeină cresc diureza.

Medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în orele de vârf, între 11:00 și 18:00, în special persoanelor cu vârste extreme, copiilor mici și celor care suferă de boli cardiace.

Eeste important să înlocuim pierderile de apă din organsim, pentru evitarea crampelor de căldură, a insolației, epuizării și șocului hipertermic, iar temperatura corpului trebuie menținută la 37 de grade.

Medicii mai recomandă celor care se expun la soare să poarte pălării, haine lejere de culoare deschisă, din fibre naturale. De asemenea, este importantă folosirea unei creme cu factor de protecție ridicat.

Atenție și la alimente, în acestă perioadă. Din cauza temperaturilor ridicate, acestea se pot altera mult mai repede.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

2 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

2 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

2 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

4 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

10 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

10 ore ago