Sănătate

Medicii de la Cardiologie se specializează în chirurgia pediatrică în Germania

144 de copii au fost salvați în ultimii doi ani de medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Proiectul ”Speranța trăiește în Inimile Copiilor”, sprijinit de Clubul Rotary, susține pregătirea acestor medici, în cadrul unor sesiuni desfășurate în Germania.

“Noi am demarat demersurile pentru înființarea unui compartiment de Chirurgie Cardiovasculară Copii, cu mai mulți ani în urmă. Am reușit să dăm viața acestui compartiment la începutul anului 2022, astfel că bilanțul este, în medie, cam 70 de copii pe an. Anul trecut, pe lângă intervențiile de chirurgie cardiovasculară, am reușit să demarăm și partea de cardiologie intervențională, adică rezolvarea unor patologii fără a recurge la operațiile pe cortul deschis”, spune directorul medical al Institutului de Boli Cardiovasculare, Adina Bucur.

Specializare în chirurgia pediatrică

Proiectul are drept scop susținerea și dezvoltarea calității serviciilor medicale pentru copiii cu afecțiuni cardiace, prin specializarea medicilor în chirurgia pediatrică în Germania.

Prin pregătirile de specialitate, medicii își vor eficientiza intevențiile, mai spune Adina Bucur.

Rotary Club ne ajută în mod deosebit deoarece permite accelerarea acestei curbe de învățare prin participarea echipelor noastre chirurgicale în străinătate, în clinici cu experiență, alături de medici pricepuți, pentru a învăța tehnici noi, pentru a ne perfecționa tehnicile cunoscute, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de intervenții pe cord la copii”, mai spune directorul medical al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

O primă echipă formată din șase medici, inclusiv chirurgi și anesteziști, va beneficia de experiența și îndrumarea medicului profesor universitar dr. Eugen Săndică, coordonatorul Clinicii de Chirurgie a Malformațiilor Cardiace din cadrul Centrului de Boli Cardiace din Bad Oeynhausen, Germania.

O altă echipă urmează să plece în Germania în perioada lunilor martie – aprilie, pentru a continua această activitate esențială.

 

Reporter: Ioana Sapianu

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

2 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

3 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

4 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

4 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

4 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

4 ore ago