Categorii: Sănătate

Număr mai mic de concedii medicale anul acesta în Timiș, față de perioada similară din 2022

Numărul concediilor medicale a scăzut, în Timiș, în prima jumătate de an, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.
La Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș au fost înregistrate 172.000 de concedii medicale, cu peste 60.000 mai puțin decât în 2022, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Mariana Marcu.
“Anul trecut, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 237.774 de concedii medicale. Cele mai multe au fost înregistrate în luna martie a acestui an, când au fost depuse 36.336 de concedii medicale, iar anul trecut, tot în luna martie, a fost înregistrat un număr de 68.033 depuse la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș”, spune Mariana Marcu.

Purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș a mai explicat că legea care permitea verificarea la domiciliu a celor aflați în concediu medical a fost abrogată.
“Asigurații aflați în concedii medicale puteau fi verificați la domiciliu conform Ordonanței de urgență numărul 36 din 2010, care prevedea verificarea prezenței asiguraților aflați în incapacitate temporară de muncă la adresa de domiciliu sau la reședința indicată. Ordonanța de urgență a fost abrogată prin legea numărul 183 din anul 2015”, mai spune Mariana Marcu.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a avertizat că, deși a scăzut, numărul concediilor medicale rămâne unul ridicat, iar fenomenul trebuie ținut sub control pentru că se plătesc sume mari de la buget pentru concediile medicale.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

5 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

7 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago