Categorii: Sănătate

Peste zece mii de cărășeni ar putea dezvolta complicaţii cauzate de gripă

La nivelul judeţului Caraş-Severin nu au fost raportate, deocamdată, cazuri de gripă, însă, au fost înregistrate peste 10.800 de persoane cu risc de a dezvolta complicaţii cauzate de această boală, a declarat pentru Agerpres, Daniel Botgros, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin. Judeţului Caraş-Severin i-au fost repartizate, deocamdată, 1.560 de doze de vaccin antigripal, iar în raport cu utilizarea vaccinului, vor fi înaintate, dacă va fi nevoie, cereri suplimentare.
Grupele de populaţie considerate de risc de a dezvolta complicaţii din cauza gripei şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală, pentru sezonul 2014-2015, identificate în Caraş-Severin sunt: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, virusul HIV. La întocmirea catagrafiei au fost incluse şi toate persoanele în vârstă, aflate în instituţiile de ocrotire pentru bătrâni din Anina, Bocşa, Reşiţa, Caransebeş şi Sacu, precum şi personalul care desfăşoară activitatea în aceste unităţi.
Gripa este o boală infecţioasă acută, cu un potenţial epidemic crescut, caracteristică sezonului rece. Cea mai eficientă măsură de control a bolii şi prevenire a apariţiei complicaţiilor este reprezentată de imunoprofilaxia cu vaccinuri gripale, redefinite în fiecare an de către OMS pentru a reflecta modificările antigenice ale tulpinilor circulante de virus, a mai precizat Daniel Botgros.

Sursa foto: timisoaraonline.ro

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 minute ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

9 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

9 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

10 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

10 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

10 ore ago